x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Casa Regelui Charles III din Viscri se redeschide pentru vizitare

Casa Regelui Charles III din Viscri se redeschide pentru vizitare

de Redacția Jurnalul    |    09 Apr 2024   •   23:00
Casa Regelui Charles III din Viscri se redeschide pentru vizitare

Casa din Viscri a Regelui Charles III s-a redeschis publicului pentru un nou sezon de vizitare. Șura reconvertită a proprietății tradiționale săsești găzduiește, în premieră în România, expoziția ‘’The Darkness Within, Copșa Mică 1988 – 1995’’.

Expoziția temporară aduce în fața publicului o selecție de 42 de fotografii realizate de fotograful britanic Barry Lewis pe parcursul vizitelor sale în zonă atât înainte de 1989, cât și în anii următori.

„M-am întors în Transilvania pe 6 ianuarie 1990. Era o iarnă aspră și înghețată. Am înțeles că lucrurile nu s-au schimbat în bine când, ajuns la câțiva kilometri de oraș, am văzut culoarea zăpezii schimbându-se din alb în gri și am întâlnit niște ciobani cu turma lor de oi albe înnegrite. Sursa negrului erau 7 coșuri de fum de mărimea unor silozuri de rachete menite să protejeze oamenii de poluare, dar având filtrele în mare parte distruse. În Copșa Mică oamenii erau negri, zăpada era neagră, casele erau negre, copiii erau negri și nimic nu creștea în câmpurile negre din jur. Pe măsură ce mergeam pe crusta înghețată a zăpezii întunecate, fiecare pas lăsa o urmă albă, un fel de negativ fotografic și mă simțeam intrat într-o lume suprarealistă în care totul era întors cu susul în jos”, își amintește Lewis.

Lewis surprinde dezolarea și reziliența locuitorilor orașului în mijlocul întunericului generat de fabricile Carbosin și Sometra. Munca sa, ulterior publicată în revista Life și onorată cu prestigiosul premiu Leica Oskar Barnack (LOBA), scoate la lumină costul uman al industrializării iresponsabile și poate fi un prilej de reflecție asupra nevoii de justiție în probleme de mediu în România post-revoluționară.

‘’The Darkness Within” este cea de-a doua expoziție a fotografului britanic în Casa Regelui Charles III din Viscri, după seria de portrete fotografice inedite ale unor artiști români, expuse aici în toamna anului 2023.

Casa din Viscri este deschisă publicului până la finalul lunii octombrie.

Peste 38.000 turiști români și străini au trecut pragul casei regelui în anul 2023. Vizitând casa din Viscri, redeschisă sezonul acesta sub numele ”The King’s House”, turiștii vor descoperi o gospodărie săsească simplă, tradițională.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: viscri casa charles