x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 11 migranți au încercat să intre în România ascunși într-un microbuz care transporta mobilă

11 migranți au încercat să intre în România ascunși într-un microbuz care transporta mobilă

05 Oct 2017   •   11:37
11 migranți au încercat să intre în România ascunși într-un microbuz care transporta mobilă

Polițiștii de frontieră au descoperit, ascunși într-un microbuz încărcat cu mobilă, unsprezece cetățeni din Afganistan, Pakistan și Bangladesh, care intenționau să intre ilegal în România. Cei unsprezece migranți au fost predați autorităților bulgare pentru continuarea cercetărilor, iar față de șoferul microbuzului și însoțitorul acestuia, doi cetățeni români, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În data de 03.10.2016, în jurul orei 06.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul român Vicențiu F., în vârstă de 30 ani, la volanul unui microbuz marca Volkswagen, însoțit de Laurențiu Z., în vârstă de 27 ani, ambii cetățeni români cu domiciliul pe raza județului Vâlcea. Șoferul transporta mobilă din Grecia pentru România.

În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra microbuzului, ocazie cu care au fost descoperiți în interiorul mijlocului de transport, ascunși în partea din față a compartimentului marfă, sub piesele de mobilier, unsprezece cetățeni străini.

În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Afganistan, Pakistan și Bangladesh, nouă bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 37 ani și doi minori, în vârstă de 14, respectiv 17 ani. Persoanele în cauză au declarat că s-au urcat în mijlocul de transport lângă localitatea Sofia-Bulgaria și intenționau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o țară din Spațiul Schengen.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru cei doi cetățeni români și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii de origine asiatică.

În cursul zilei de ieri, cele 11 persoane  descoperite ascunse au fost predate, conform protocolului româno-bulgar, Poliției de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor. Șoferul microbuzului și însoțitorul acestuia au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu, care a admis propunerea procurorului de caz, față de cei doi cetățeni români  fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

×