x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 49 de sinucideri în Capitală, de la începutul anului

49 de sinucideri în Capitală, de la începutul anului

11 Iun 2009   •   00:00

De la începutul anului, în Capitală au fost înregistrate 49 de sinucideri - 20 prin cădere de la înălţime, 19 prin spânzurare, trei prin înec, trei din cauza medicamentelor ingerate, iar patru persoane au ales să renunţe la viaţă aruncându-se în faţa metroului.



Cele mai multe persoane care au recurs la acest gest (14) locuiau în sectorul 1, iar cele mai puţine (3) - în sectorul 2.

Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Capitalei, în medie, anual, în Bucureşti se înregistrează un număr de aproximativ 100 de sinucideri, peste 60% dintre sinucigaşi fiind bărbaţi.

Motivaţiile acestui act de autoagresiune, aşa cum reiese de multe ori din biletul sinucigaşului sau din declaraţiile familiei, sunt eşecul sentimental, singurătatea, pierderea locului de muncă sau bolile psihice sau incurabile.

În ultima perioadă, înscrisurile au fost înlocuite în mare parte de SMS-uri transmise celor apropiaţi.

Biletul sau SMS-ul se adresează unei singure persoane sau întregii familii: ' Să nu plângeţi! Sunt perfect conştient de ceea ce urmează să fac. Vă rog nu plângeţi. Nu mai am altă soluţie'; 'Să mă îngropaţi la Basarab, vă iubesc mult'; ' Pentru S. şi M. Ţi-am lăsat ultimul avertisment, în seara asta vă ofer cadoul pentru liniştea voastră...'; 'Dragii mei, vă rog să mă iertaţi, vă iubesc şi rămâneţi în sufletul meu. Nu mă plângeţi.'; 'Din cauza ta, din cauza ta, G!'.

O parte din cei care aleg drept soluţie sinuciderea nu se află la prima încercare, familia reuşind de multe ori să zădărnicească până la un punct acest plan.

Conform sursei citate, nu se poate vorbi despre un interval de vârstă periculos, sinucigaşul putând recurge la acest gest în orice moment, în funcţie de ceea ce consideră că nu mai poate fi reparat în viaţa sa personală sau socială.

Mediafax

×
Subiecte în articol: observator