x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A fost sau n-a fost sechestru?

A fost sau n-a fost sechestru?

de Miruna Pasa Petru    |    Emilia Sava    |    29 Feb 2008   •   00:00
A fost sau n-a fost sechestru?

Mister mare în dosarul instrumentat de procurorii anticorupţie împotriva primarului Constanţei, Radu Mazăre (foto). În cursul dimineţii de ieri agenţia de presă NewsIn transmitea că anchetatorii ar fi pus sechestru pe bunurile edilului cercetat pentru abuz în serviciu în legătură cu retrocedări şi schimburi de terenuri.

CAZUL RADU MAZĂRE

 

Mister mare în dosarul instrumentat de procurorii anticorupţie împotriva primarului Constanţei, Radu Mazăre (foto). În cursul dimineţii de ieri agenţia de presă NewsIn transmitea că anchetatorii ar fi pus sechestru pe bunurile edilului cercetat pentru abuz în serviciu în legătură cu retrocedări şi schimburi de terenuri. Potrivit ştirii cu pricina, întreaga procedură s-ar fi derulat în cursul nopţii de miercuri spre joi, cu participarea unui număr considerabil de poliţişti, lucrători la Direcţia Naţională Anticorupţie.

 

REACŢII. Câteva ore mai târziu, DNA preciza într-un comunicat de presă că “informaţiile potrivit cărora procedura de aplicare a sechestrului asigurător s-ar fi derulat în cursul nopţii de 27/28 februarie, la acţiune fiind mobilizaţi toţi poliţiştii Secţiei a II-a din cadrul DNA, sunt eronate”. Nici o dezminţire însă cu privire la informaţia esenţială. DNA nu a negat nici o clipă punerea sechestrului pe bunurile primarului Constanţei, înţelegând doar să susţină că asemenea informaţii nu pot fi date publicităţii. Surse judiciare ne-au declarat că ieri-dimineaţă nu fusese încă instituit un asemenea sechestru, dar că este posibil ca procurorii anticorupţie să se afle în cursul unei astfel de proceduri.

Radu Mazăre a susţinut ieri că nu a fost informat oficial cu privire la instituirea unui sechestru pe averea sa, dar a confirmat însă că ştie despre asemenea intenţii ale procurorilor. Edilul a calificat informaţia ca pe “începutul campaniei electorale orchestrate de DNA”.

Primarul Constanţei este acuzat, alături de alţi zece funcţionari din administraţia locală, că ar fi contribuit la schimburi de terenuri defavorabile municipalităţii sau că ar fi refuzat retrocedarea unor imobile de pe litoral.

×
Subiecte în articol: observator