x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Află ce îl face fericit pe Bill Gates! Nu, nu banii!

Află ce îl face fericit pe Bill Gates! Nu, nu banii!

de Magda Cristina Ursache    |    25 Ian 2014   •   19:25
Află ce îl face fericit pe Bill Gates! Nu, nu banii!

 Într-un interviu acordat recent pentru o publicație americană, Bill Gates, creatorul Fundației Gates, președintele Microsoft și cel mai bogat om de pe planetă, este întrebat dacă se consideră și cel mai fericit om de pe Pământ. Date fiind cele pe care le-am enumerat mai sus, și pe care reporterul american le știa și el prea bine, răspunsul așteptat era: ”Da, sunt un om fericit. Cel mai fericit!”. Dar nu a fost așa. Gates s-a ferit să-și clameze fericirea, preferând să spună că se consideră ”cel mai norocos om”, și asta pentru că a avut parte de două cariere excepționale și de o familie grozavă.
Totuși, ce-l face fericit pe Bill Gates (nu cel mai fericit de pe planetă, dar fericit!)? O minte limpede, zice el, pe care și-o păstrează având grijă să aloce, în programul său zilnic, puțin timp și pentru el. Nu doar pentru afaceri, acte de caritate și familie. Pentru el, numai și numai pentru el. ”Când ești președintele unei companii cu o dinamică atât de rapidă, trebuie să lupți serios ca să păstrezi un pic de timp și pentru tine”, spune el, precizând că în fiecare an își ia o vacanță de două săptămâni în care uită cu totul - dar cu totul - de obligațiile lui profesionale. În plus, din când în când, mai ”fură” și câte două-trei zile, în care nu vrea să audă decât de familie. Telefonul pentru afaceri e pus în sertar, sub cheie, atunci...

×
Subiecte în articol: bill gates