Ministerul Sănătăţii anunţă alte două cazuri de infectare cu virusul gripal AH1N1, în urma analizelor de laborator efectuate, pacienţii fiind internaţi la Institutul "Matei Balş". Una dintre cele două persoane infectate este contact al primei femei care a fost infectată cu acest virus. Cea de-a doua pesoană este un contact al tânărei de 28 de ani.
Centrul Naţional de Referinţă pentru Gripă din cadrul Institutului Cantacuzino a confirmat, în această dimineaţă, încă două cazuri de îmbolnăvire cu virusul gripal AH1N1, informează Ministerul Sănătăţii., citat de Mediafax. Cele două cazuri sunt cu transmitere secundară de la cazurile confirmate.Cele două persoane depistate sunt internate în Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş sub tratament antiviral. Starea lor de sănătate este bună.
Investigaţiile epidemiologice continuă. Până în prezent, au foste efecuate teste pentru 160 de persoane. În cazul a opt dintre acestea probele au ieşit pozitive.
Pentru a evita orice tip de neînţelegere a procedurilor medicale, Comitetul de cooronare al Ministerului Sănătăţii a decis ca, joi, să fie prezentată, în mod transparent printr-un comunicat de presă, metodologia de supraveghere şi managementul cazurilor suspecte de gripă AH1N1 şi a contacţilor acestora.
De asemenea, va fi prezentat şi un formular pe care cetăţenii care vin din zone afectate au obligaţia să-l completeze la graniţă. (V.A.)