x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Amanta fostului primar Gh. Nichita s-a măritat

Amanta fostului primar Gh. Nichita s-a măritat

de Cristinel C. Popa    |    03 Oct 2016   •   19:30
Amanta fostului primar Gh. Nichita s-a măritat
Sursa foto: Adrian CUBA / AGERPRES FOTO

Adina Samson, fosta iubită a ex-primarului Iașiului, Gheorghe Nichita, s-a măritat de curând. Cea care a pus capăt carierei de edil pentru Nichita se numește acum Adina Kramer. În vârstă de 34 de ani, doamna Samson s-a căsătorit pe 9 iunie, în Germania.

Vestea a ajuns la Iași abia acum, pentru că fosta iubita a lui Nichita a păstrat mare discreție asupra vieții sale private după ce a demisionat din funcția deținută în cadrul Primăriei Iași. Se știa doar că a plecat din oraş acum aproape un an, însă nimeni n-a știut încotro.

După ultimele informații, a ajuns în Germania, acolo unde și-a găsit perechea cu care a hotărât să-și împartă viața. Nu s-a aflat însă nimic despre soțul acesteia, doar că se numește Kramer. 

 

 

×