Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scriu pe un computer de imprumut, la Primaria din Roma, unde am venit impreuna cu Cornel Diaconu si Lavinia Sandru sa stabilim cum se va desfasura Festivalul Callatis 2011 (8-15 august), plecat in exil, din Mangalia in Italia. Vestea a Fanus Neagu a murit azi-noapte am primit-o prin SMS de la Marius Tuca, cu care am vorbit imediat la telefon. I-am promis ca, desi sunt in mers, departe de tara, o sa ma adun sa scriu cateva cuvinte si o sa caut cateva pagini din jurnalul pe care i l-am tinut lui Adrian Paunescu in adolescenta mea. Asa imi spunea si tata atunci : noteaza tot, nu lasa niciun gand sa se risipeasca fiindca nu te mai intalnesti niciodata cu momentul.
Fanus Neagu este primul om despre care am avut impresia, la propriu, ca este mai mare decat tata. Eram copil, era prin 1979 si plecasem de acasa cu tata la un meci al Rapidului. Din drum, de undeva, de prin cartierul Domenii, i-am luat pe Fanus Neagu si pe Cornel Dinu, care ne asteptau pe trotuar. Cand au urcat in masina, am avut senzatia de imensitate, de avalansa de uriasi care se inghesuie intr-o masina mica. Putin mai tarziu, am inteles si imensitatea frazei lui Fanus Neagu, nu numai maretia fiintei lui fizice. Tata il iubea si il admira atat de mult, incat era unul dintre cei pe care ii cita cu drag, cu fiecare prilej, mai ales cand se supara pe cate un troglodit pe care il trimitea « Vorba lui Fanus : la munca, la batut tarusi cu curul ! ». A.P. si Fanus s-au imprietenit la mijlocul anilor 60 in Restaurantul Casei Scriitorilor, imediat dupa ce au avut un conflict. Tata, foarte tanar scriitor, s-a asezat la o masa goala si n-a ascultat de sefa de local, care i-a spus sa nu stea acolo, ca e locul domnului Fanus, scriitor deja consacrat, care va face scandal cand va veni si isi va gasi scaunul ocupat. Fanus a venit si nu a asteptat prea mult pana l-a injurat pe A.P. : « Cine esti tu, ma, oltene, sa stai pe scaunul meu ? ». A.P. nu s-a lasat intimidat si i-a raspuns la fel de dur, ba chiar cu un dos de palma scapat de sub control : « Da tu cine esti, sa ocupi scaunele in tot restaurantul ? » In cateva clipe, Fanus i-a intins mana si au inceput o prietenie care nu s-a incheiat niciodata si nici nu mai are cum sa se incheie, de vreme ce acum sunt din nou amandoi in acelasi salon al marilor creatori. Avalansa de uriasi din acea masina de acum trei decenii ia, unul cate unul, marii scriitori de azi si ii muta intr-o posteritate care mai putea astepta pana sa ni-i ia.
Am ales cateva fragmente dintr-un jurnal al meu din anul 1987, in care marele Fanus este prezent de-a dreptul in viata lui Adrian Paunescu si a familiei mele.
2 martie 1987, Bucuresti
Dialoguri intre fiare apocaliptice
Dialogul zilei, la telefon. Tata e sunat de doctorul Florin Bratila, care se pregateste sa plece, cu Nationala de fotbal, in Turcia. Fotbalistii merg sa-si joace una din ultimele sanse, pentru Europenele din 1988. Domnul Bratila ii spune lui A.P. ca vrea sa-i faca o surpriza, sa-i dea la aparat un bun prieten. "Care prieten, cumva Mircea Angelescu?', intreaba A.P. Raspunsul nu mai apuca sa vina, pentru ca, in receptor, se aude vocea tunatoare si ragusita a lui Fanus Neagu:
"Adriane, fiara apocaliptica, sunt eu, Fanus, n-o sa te iert niciodata ca m-ai dat afara ultima oara. M-ai alungat ca pe o amanta batrana!'
A.P. raspunde, razand: "Pai, bine, ma, Fanus, vii la mine in casa si ma spurci, cu minciuni? Cum sa nu te dau afara? Si, daca ma gandesc bine, nu eu te-am dat afara, ci tu ai plecat, cand ti-am zis ca minti. Dar ce-i cu tine la aeroport?'
Fanus Neagu: "Plec in Turcia, cu echipa'.
A.P.: "Ai grija sa nu-ti ciuruiasca aia fundul, pe acolo.'
Fanus Neagu: "Mi l-au ciuruit deja ai nostri, de aici, da-i in ma-sa.'
A.P.: "Ti-am mai spus si la Braila, acum cativa ani, ca astia ne asculta tot timpul si sa nu mai injuri de fata cu mine, pentru ca pe tine nu te ia nimeni in seama si tot la mine in cont se pun toate'.
Conflictul despre care e vorba a avut loc, intr-adevar, acum cateva zile, la noi in casa. Venit sa primeasca un autograf pe o carte de la A.P., Fanus Neagu s-a lansat intr-un torent de injurii la adresa tuturor, prezenti si absenti.
A.P. a incercat sa-l linisteasca, spunandu-i ca nu se face sa intri in casa unui cunoscut, permanent urmarit si ascultat de toate organele de resort, si sa ii adancesti groapa, de dragul unor vorbe de duh.
7 martie 1987
Cenaclu la catedra
Marea literatura romana : Ioan Alexandru, Nichita, Ion Gheorghe, Sorescu, Ionescu, Preda, Fanus • Folclorul adevarat • Sonoritatea fricii • Cinismul stalinist • Debuturi • Problema taraneasca • Sacrificiul femeii • Totusi iubirea • Motivul supravietuirii
Organizata in mod aproape clandestin, intalnirea lui A.P. cu cei mai mari dintre elevii Liceului Central arata, din nou, si convinge pe cei prezenti, ca hotararea autoritatilor de a nu-l lasa pe A.P. sa aiba contacte cu publicul are la baza teama de o comunicare prea sincera, datorita capacitatii lui A.P. de a transforma intr-un cenaclu de dialog deschis orice intalnire publica la care ia parte.
Cabinetul de limba romana este arhiplin. In afara de elevi, vin sa participe directoarea Smeu, profesoarele de romana Voineag si Dumitrescu, tanarul profesor de romana Horia Barna, profesoara de chimie Petre si profesoara de fizica Ludwic. La inceput, cand crisparea inca nu e eliminata, A.P. spune, ca la cenaclu, ca vom regreta, in final, toate momentele pierdute, pe care le lasam sa se consume rece, asa cum sahistii nu-si dau seama de valoarea pieselor sacrificate, cand au tabla plina, decat pe ultimii metri, atunci cand un pion in plus le-ar fi suficient pentru victorie.
La un liceu de filologie-istorie, A.P. nu scapa prilejul sa vorbeasca despre marea literatura romana actuala: Ioan Alexandru - cel mai mare si mai pur dintre poetii de azi, Nichita Stanescu - poetul care a revolutionat arta cuvantului, Ion Gheorghe - cel mai puternic poet politic (cu uriasele sale "Elegii politice'), Marin Sorescu - un scriitor total, cu dimensiune de Eugen Ionescu tanar si neexilat, Marin Preda - fara indoiala, cel mai mare prozator roman, realitate pe care timpul o va consolida permanent, Fanus Neagu - prozatorul de geniu al cuvantului, mare colorist al limbii romane si al patrulea brat prin care Dunarea se varsa in mare, chiar daca nu totdeauna un brat de apa, Nicolae Velea - prozator solid, autor al unor lucrari de referinta, Eugen Barbu - scriitor de mare anvergura si gazetar literar, care a avut un important rol de inrauritor, in anii ‘60, D.R. Popescu - scriitor cu o opera extraordinara, vegheata de capodopera "Leul albastru', Ion Horea - expresia talentului cu care Dumnezeu, generos, a binecuvantat literatura romana postbelica.
Intrebat despre George Bacovia, A.P. abia asteapta mingea la plasa, pentru a vorbi, din nou, despre cel pe care-l considera cel mai adanc poet roman. A.P. spune ca, daca Bacovia ar fi fost un compozitor atat de mare, pe cat a fost poetul Bacovia de genial, am fi asistat la lucrarea unui Beethoven roman. Dar literele nu sunt universale, asemeni notelor, si iata de ce Bacovia nu este cunoscut atat cat merita, nici in Romania, nici in lume. Nichita spunea ca Bacovia a fost condamnat sa fie doar un poet national. Si A.P. continua gandul, aratand ca lumea ia in seama, in primul rand, comunitatile care produc frica. Or noi, romanii, nu am calcat niciodata, pe nimeni, in picioare, spre deosebire de rusi, care au fost multi si cand au fost buni, si cand au fost rai, astfel ca marea cultura rusa a penetrat. In acest fel, putem intelege condamnarea pe care o suporta Bacovia, de a nu fi decat poet national.
Ce inseamna Ardealul? - vine o intrebare din sala. E un nou prilej, pentru invitat, sa aminteasca vorbele lui Nicolae Titulescu, cel care credea ca nu e roman acela care, vazand tara fara Ardeal, sa nu se simta taiat la mijloc.
Profesorul Horia Barna intreaba care este diferenta si care este asemanarea intre termenii de "cultura pentru popor' si "cultura pentru mase'. A.P. defineste in mod propriu: un fapt cultural "de mase' isi merita atributul numai in masura in care autorul sau interpretul acelui fapt de cultura, fiind cu cei apropiati, nu se rusineaza sa-l spuna si "la masa'. Iata de ce falsificatorii de folclor, creatorii de asa-zis "folclor nou' atenteaza la personalitatea morala a poporului roman, prin rimele lor strambe, cu "clasa muncitoare / calare pe tractoare'. Iau chitara si cant piesa noastra, in varsta de cateva luni, "Cetateanul turmentat - Romanta de mahala' si versurile bacoviene "Cu voi'.
Desi si-a propus sa nu complice prea rau situatia celor care-l asculta, in comentarii cu caracter politic si istoric, A.P. nu poate sa isi castreze propriul discurs de aceste dimensiuni intrinseci activitatii sale. Povesteste ca, in Uniunea Sovietica a celor mai grei ani de teroare stalinista, un savant pe nume Katz i-a trimis lui Stalin o scrisoare in care-i spunea ca el, marele geniu al lumii, parinte al popoarelor, corifeu al stiintelor si garantie a victoriei clasei muncitoare, pentru ca opera sa nemuritoare sa fie perfecta, ar trebui sa indrepte micul dezacord gramatical, strecurat intr-un discurs, publicat in presa, care urma sa fie tiparit in volumele de "Opere definitive'. Stalin a raspuns, intr-un ziar marginal, sub titlul "Raspuns tovarasului Katz', ca nu considera important obiectul sesizarii savantului Katz. Perseverent, savantul a trimis o a doua scrisoare, in care intarea rugamintea adresata geniului popoarelor, de a-si lasa opera nemuritoare impecabila. Stalin, in ziarul armatei, a raspuns la fel, cu titlul "Al doilea raspuns tovarasului Katz'. Si, pentru ca savantii bagati in seama niciodata nu renunta la convingerile lor stiintifice, nefericitul a mai scris o epistola, si mai bogata in epitete, dar cu aceeasi remarca, referitoare la minuscula eroare gramaticala. Satul, Stalin a raspuns, de-a dreptul in cotidianul central al Partidului Comunist, la fel de scurt, schimband doar titlul si finalul textului: "Ultim raspuns tovarasului Katz', de la care-si lua, cu aceasta ocazie, si un calduros adio. La putin timp dupa aceasta, savantul pleca spre lumea celor drepti.
Doamna Ludwic intreaba daca titlul "Locuri comune' are si valoare de epitaf. A.P. raspunde ca exact asta doreste sa ramana pentru poporul sau: un nume comun. Ceea ce nu e deloc putin, dimpotriva, este lucrul cel mai greu de realizat de catre un intelectual. Intervine profesoara Ana Dumitrescu: ce i-ati spune unei sali care nu v-a citit niciodata? A.P. nu sta deloc pe ganduri: "Cititi-ma!' Profesoara nu se lasa: dar daca v-ar fi citit? A.P. reia, ca din voleu, fara preluare: le-as spune sa ma mai citeasca o data. Au multe de descoperit. Copiii nu mai rabda si intreaba de Cenaclul "Flacara'. A.P. raspunde: a fost cea mai frumoasa perioada a vietii mele, intre 30 si 42 de ani. Multe realizari ale vietii mele, inclusiv poezii, sunt legate de acest Cenaclu, pentru care sunt obligat sa port in suflet doliu.
Cineva intreaba, oarecum teatral: care poezie a dumneavoastra va este mai draga? Primeste urmatorul raspuns: "Doina' de Mihai Eminescu (pe care o si recita, la rugamintea doamnei Voineag). In cartea "Locuri comune', exista un poem de dor de "Doina', pe care Eminescu a scris-o, iar noi o tacem.
O fata intreaba de perioada in care A.P. realiza emisiunile de televiziune "Antena va apartine', strabatand toata tara si intrand intr-un contact permanent cu oamenii, chiar in cele mai indepartate sate. A.P. tresare: "O, era pe vremea cand mai existau tarani, cand ei mai puteau fi vazuti prin sate! Sigur ca, astazi, asa ceva nu se mai intampla." Dupa ce sala se opreste din aplauze si rumoarea se stinge, A.P. spune: "Va surprinde ca discutia e interesanta si ca eu sunt mult mai simpatic decat in zvonurile lansate de ticalosi, care imi atribuie monstruozitati si le raspandesc in popor, fara sa-mi lase posibilitatea sa raspund public. Intelegeti, prin urmare, ca sunt omul pe care-l preocupa iubirea, viata si moartea, pentru ca ele sunt, pana la urma, esentiale."
Maine este ziua femeii. Moment potrivit pentru a fi repetata vechea teza a lui A.P., potrivit careia femeia este sacrificiul lumii: "Niciodata nu am acceptat injosirea femeii in poezie, doar pentru ca ea nu l-a vrut de barbat pe poet", precizeaza A.P., care recita "Vioara din Cremona', de Alexandru Andritoiu. De pe coridor, se aud zgomotele unor tineri care vor sa patrunda in sala si pe care dascalii nu-i lasa, pentru ca incaperea e plina, iar intalnirea a inceput de mult. A.P. le ia apararea si roaga sa fie lasati inauntru. Patrunde, astfel, colegul meu, Stefan Costineanu. A.P. ii semneaza un cec in alb, in fata profesorilor, celei care-i aduce un bilet si pe care o nominalizeaza, semn ca o cunoaste: Multumesc, Victoria.
14 aprilie 1987, Bucuresti-Prejmer-Fagaras-Sibiu
O barda pentru iezii lui Fanus Neagu
Fanus Neagu va avea, in noua sa carte de proza (« Scaunul singuratatii »), intercalate si cateva versuri. L-a rugat pe A.P. sa le citeasca si, eventual, sa le mai indrepte: "Trei iezi cucuieti / Usa mamei descuieti / Ca mama v-aduce voua / Inc-o hotarare noua'. E vorba de Colectivizarea obligatorie din deceniul sase. Domnul N. nu va putea publica versul ce se refera la "hotararea noua', astfel ca ii solicita lui A.P. o varianta publicabila. Primeste un vers despre o barda pregatita sa ia gatul iezilor.
