x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANPC a dat amenzi de 1,33 milioane de lei. Din cei 947 de operatori economici controlaţi, 714 nu respectau prevederile legale

ANPC a dat amenzi de 1,33 milioane de lei. Din cei 947 de operatori economici controlaţi, 714 nu respectau prevederile legale

18 Sep 2013   •   22:21
ANPC a dat amenzi de 1,33 milioane de lei. Din cei 947 de operatori economici controlaţi, 714 nu respectau prevederile legale

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi totale în valoare de 1,329 milioane de lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, în urma unor controale efectuate la nivel naţional, în perioada 26 august - 6 noiembrie, la comercianţii de pâine şi produse de panificaţie, scrie agerpres.

Potrivit unui comunicat al ANPC, remis miercuri AGERPRES, din cei 947 de operatori economici din toată ţara controlaţi, 714 nu respectau prevederile legale din domeniul protecţiei consumatorilor - comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a pâinii şi produselor de panificaţie.

De asemenea, din cele peste 70 de tone de pâine şi produse de panificaţie verificate, 28,6 tone nu se încadrau în prevederile legale privind comercializarea, etichetarea, prezentarea şi publicitatea. Printre altele, la unităţile din Capitală controlate, eşantioanele din pâinea neagră nefeliată analizate la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA) prezentau "gradul II de contaminare cu Bacillus mesentericus".

În consecinţă, în total au fost aplicate 788 de sancţiuni contravenţionale, din care 379 avertismente şi 409 amenzi în valoare de 1.329.400 lei.

De asemenea, în timpul controlului, s-a dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 900 de kilograme de pâine şi produse de panificaţie în valoare de 3.300 de lei, acestea fiind improprii consumului uman.

Totodată, 24 de tone de pâine şi produse de panificaţie în valoare de 59.000 de lei au fost oprite temporar de la comercializare, până la intrarea în legalitate.

"Pâinea este alimentul zilnic, al nostru al tuturor. Atrag atenţia consumatorilor să nu cumpere pâine din locuri neautorizate. Produsele arse, cu urmă de lipituri pe părţile laterale, insuficient coapte, deformate, rupte, care prezintă urme ale contactului cu rozătoare, sau cu data durabilităţii depăşite sau modificate trebuie refuzate. Reamintesc faptul că, pentru orice nemulţumire, consumatorii se pot adresa comisariatelor noastre judeţene. Pentru nerespectarea prevederilor legale, comercianţii vor fi aspru pedepsiţi", a declarat preşedintele ANPC, Bogdan Cristian Nica.

×
Subiecte în articol: paine ANPC amenzi