x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avere - DIP ameninta cu CEDO

Avere - DIP ameninta cu CEDO

de Lavinia Dimancea    |    13 Feb 2006   •   00:00
Avere - DIP ameninta cu CEDO

Fostul ministru al Economiei, deputatul PSD Dan Ioan Popescu (foto), sustine ca publicarea pe site a ordonantei Comisiei speciale de cercetare a averilor demnitarilor, prin care i s-a pus sechestru pe anumite bunuri, incalca drepturile omului si ameninta ca va da in judecata statul roman la CEDO. Popescu a acuzat ieri organele de ancheta de incalcari ale legii si nerespectarea procedurilor legale, explicand ca prin publicarea ordonantei s-au incalcat prevederile CEDO privind dreptul la viata privata, dar si drepturile omului in ceea ce priveste dreptul la o judecata corecta. Deputatul a declarat ca, desi initial a crezut ca este vorba de un dosar politic, acum a realizat ca este vorba de "rea-vointa" sau de "incompetenta crasa in domeniul bancar si financiar". El a precizat ca a cerut Transparency International Romania si unei case de avocatura straine sa monitorizeze "toate incalcarile legii si procedurile legale nerespectate" si a anuntat ca se va adresa "sigur" CEDO, dar numai dupa ce va fi data rezolutia finala. (Lavinia Dimancea)

×
Subiecte în articol: observator