x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator BACALAUREAT 2015 - Lucrările vor fi CORECTATE în ALTE JUDEŢE

BACALAUREAT 2015 - Lucrările vor fi CORECTATE în ALTE JUDEŢE

24 Iun 2015   •   11:24
BACALAUREAT 2015 - Lucrările vor fi CORECTATE în ALTE JUDEŢE
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Lucrările de la probele scrise ale examenului de bacalaureat susţinute într-un judeţ vor fi corectate în alt judeţ, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu.

"Pentru lucrările scrise ne gândim la un sistem pentru a înlătura orice fel de suspiciuni. Ne gândim ca lucrările să fie corectate dintr-un judeţ în alt judeţ. Această alegere a judeţului în care să se corecteze lucrările să fie făcută într-un proces de selectare transparent, pe de o parte, aleator, pe de altă parte. Asta nu este foarte uşor din punct de vedere tehnic. În cursul zilei de astăzi perfectăm procedura care va trebui să facă obiectul unui ordin de ministru. Există această intenţie fără a însemna că acest lucru înseamnă o lipsă de încredere în sistem. Această procedură se va aplica în acest bacalaureat", a explicat ministrul.

CITEŞTE ŞI:
Bacalaureat 2015. Ce mâncăm în timpul examenelor

Referindu-se la noul proiect de lege a educaţiei, Câmpeanu a spus că pe 5 iulie vor începe întâlnirile directe ale grupurilor de lucru.

"Au fost invitaţi mulţi dintre cei care au un cuvânt de spus în forma legii. Am stabilit împreună cu partenerii noştri de dialog data de 5 iulie ca fiind o dată de începere a întâlnirilor directe a grupurilor de lucru constituite pentru proiectul legii educaţiei. Luând în dezbatere rezultatele tuturor întâlnirilor ale grupurilor de lucru, va reieşi o formă nouă de lege, care va fi supusă dezbaterii publice, fără a avea o constrângere de timp. Nu ne dorim să avem rapid o altă lege, ne dorim să avem o lege care să răspundă aşteptărilor societăţii", a precizat ministrul.

CITEŞTE ŞI:

BACALAUREAT 2015. Lucrările de la Bac ar putea fi corectate în alte județe

×