Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Lucrarea «Uniunea Social Liberală – ideea care l-a îngenuncheat pe Băsescu Traian»“ a fost lansată la sfârşitul lunii martie 2014 şi, din mărturiile publice, am tras concluzia că s-a bucurat de atenţie, a provocat numeroase reacţii, multe dintre ele având substanţa analizei atente. Volumul s-a epuizat şi am considerat că este un gest normal, de respect pentru public, să dau curs cererii pentru o suplimentare de tiraj care va fi difuzat împreună cu Jurnalul Naţional. De altfel, îngemănarea celor două produse intelectuale nu este întâmplătoare: cred că ele se completează şi se potenţează reciproc, ziarul pe care l-am înfiinţat în urmă cu două decenii fiind promotorul şi susţinătorul multor idei care sunt dezvoltate în lucrarea de faţă.
Reeditarea acestui volum este justificată şi de faptul că, după o jumătate de an de la startul lui spre public, ideile pe care le-am prezentat şi sustinut sunt pe deplin actuale. Referindu-se la carte, actualul Preşedinte al Senatului şi probabil viitorul Prim-ministru vorbeşte despre USL ca o istorie care merită să fie aflată, mai ales că acest proiect politic nu şi-a îndeplinit cu totul misiunea.
Regimul Băsescu, aflat în agonie, în ultimele luni de mandat, se comportă ca o fiară turbată. El reuşeşte să facă victime, ultimele înscrise pe lista lui de adversari. Faptul că a reuşit să obţină o condamnare împotriva mea, nu înseamnă că m-a şi înfrânt. Dimpotrivă, regimul lui este îngenuncheat şi înfrânt în faţa istoriei.
Din postura de deţinut pentru delict de conştiinţă, adaug câteva reflecţii menite să deschidă şi mai larg interesul pentru proiectul politic cel mai cuprinzător la care am participat ca iniţiator şi căruia i-am devenit şi cronicar.
În opinia mea, totul a pornit de la o discuţie pe care Băsescu a avut-o cu doamna Lia Roberts, o româncă cu cetăţenie americană, şefa republicanilor din statul Nevada şi consulul onorific al României la acea vreme, care şi-a anuntat în 2004 intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, în calitate de independent.
Am stat îndelung de vorba cu doamna Roberts, iar concluzia acestor discuţii a fost ca România avea nevoie de o schimbare, recunoscând totodată că sarcina nu este deloc una uşoară.
În perioada respectivă, 2003-2004, Băsescu a aflat cum intenţiona doamna Roberts să procedeze dacă nu şi-ar fi retras candidatura, dacă proiectul sau ar fi reuşit.
Conform Constituţiei, Preşedintele României nu avea prea multe pârghii la îndemână pentru a schimba lucrurile. Dar avea totuşi în putere nominalizări importante la instituţii de mare impact.
În principal, în zona informaţiilor (serviciile secrete) şi în zona deciziilor finale judecătoreşti (prin numirile magistraţilor).
Pentru traseul de punere în practică a găsit categoria procurorilor. Astfel a transformat ţara într-o ţară a procurorilor.
Problema nu era conceptul, construcţia sistemului, ci scopul folosirii lui.
Dacă acest sistem ar fi fost folosit pentru asanarea societăţii româneşti (de care era şi mai este încă mare nevoie), planul ar fi putut să schimbe România în bine.
Din păcate, cel mai slab preşedinte pe care l-a avut vreodată această ţară a construit şi a folosit sistemul pentru controlul discreţionar al societăţii româneşti, împotriva propriului popor pe care l-a umilit transmiţandu-i explicit că trăieşte într-o ţară de mâna a doua şi l-a invitat să-şi caute prosperitatea peste graniţă, l-a izolat arbitrar la limita spaţiului Schengen, l-a sufocat de sărăcie, de grijile zilei de astăzi şi de mâine.
A funcţionat perfect gândirea dictatorială a celui care nu-şi asumă incompetenţa economică, politică, a celui care foloseşte pe toată lumea, după care îi aruncă şi distruge tot ce nu poate controla.
Iar pentru regimul său politic, eu am avut întotdeauna un mare defect: nu au avut cum să mă controleze, să mă sperie sau să mă intimideze. Poate de aceea s-a şi ajuns, în final, la dosarul ICA. Dosar redeschis, printr-o coincidenţă, în 2007, anul în care am fost preşedintele comisiei care l-a suspendat pentru prima dată pe Băsescu Traian”, scrie Dan Voiculescu pe blogul personal.
