x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator BEC confirmă: numai șase-s norocoase

BEC confirmă: numai șase-s norocoase

13 Dec 2016   •   10:01
BEC confirmă: numai șase-s norocoase
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Ultimele rezultate parțiale oficiale, anunțate ieri de Biroul Electoral Central după centralizarea datelor din peste 95% din secțiile de votare, păstrează imaginea conturată de exit poll Curs-Avangarde, cu șase partide care au trecut pragul electoral. Astfel, PSD a obținut atât pentru Cameră cât și pentru Senat peste 45% din voturi, PNL a scăzut sub 20% la votul pentru deputați, USR e aproape de 9%, UDMR a ajuns la 6,5%, ALDE a trecut de 6 doar la Cameră, iar PMP sub 6% la ambele, dar totuși cu sacii în Parlament. Ca număr de voturi valabil exprimate la Camera Deputaţilor, PSD a obţinut 3.055.046, PNL - 1.345.605, USR - 601.907, UDMR - 433.631, ALDE - 379.063, PMP - 357.000. Pentru Senat, PSD a primit 3.070.045 de voturi, PNL - 1.371.251, USR - 605.825, UDMR - 438.027, ALDE - 405.772, PMP - 377.197. Ceilalţi competitori electorali s-au situat sub pragul de 5%. Următoarea raportare a Biroului Electoral Central va avea loc astăzi la ora 10.

×