La începutul acestei luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au început audierile în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, în care mai sunt trimişi în judecată pentru pretinse fapte de corupţie fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Alexandru Cosma, fostul şef al Direcţiei Patrimoniu din CJ Prahova, Daniel Adrian Alixandrescu, şi omul de afaceri Răzvan Alexe. Conform Lumea Justiţiei, în cadrul şedinţei de judecată din 9 octombrie, s-a dat citire actului de sesizare, iar reprezentantul Consiliului Judeţean Prahova a fost întrebat de preşedintele completului, judecătorul Aurel Gheorghe Ilie, dacă instituţia înţelege să se constituie parte civilă în dosar, dat fiind prejudiciul de 6.077.273 lei care, în opinia DNA, ar fi fost cauzat bugetului local. Jurista CJ Prahova a precizat că din raportul Curţii de Conturi nu rezultă indicii privind existenţa vreunui prejudiciu, dar în cazul în care din probele administrate va rezulta un prejudiciu real cauzat Consiliului Judeţean Prahova, atunci instituţia se va adresa instanţei civile."Ca urmare a Raportului Curţii de Conturi pe anul 2012 nu s-au constatat nereguli care să justifice constituirea Consiliului Judeţean Prahova ca parte civilă. Ne vom constitui parte civilă dacă din probatoriu va rezulta un prejudiciu, sens în care vom depune documente la instanţa civilă", a spus jurista CJ Prahova. Declaraţia aruncă în aer prejudiciul de peste 6 milioane lei invocat de DNA în cazul preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma.
Un nou termen pe 12 noiembrie
Şedinţa de judecată a fost condusă ireproşabil de preşedintele completului, judecătorul Aurel Gheorghe Ilie, promovat la instanţa supremă în iunie anul acesta, de la Curtea de Apel Craiova. Alături de Aurel Ilie au intrat judecătorii Lucian Macavei şi Maricela Cobzariu, în timp ce Ministerul Public a fost reprezentat de procurorul DNA Cristian Anghel.
Odată declarată începută cercetarea judecătorească, presedintele Aurel Ilie a trecut la audierea inculpaţilor. Au fost interogaţi, în ordine, Răzvan Alexe, care a ales procedura simplificată, recunoscând învinuirile reţinute în sarcina sa prin rechizitoriul DNA, şi Daniel Adrian Alixandrescu, cu o poziţie diametral opusă celei a lui Alexe, exprimată printr-o amplă declaraţie. Şedinţa de judecată a fost suspendată la 12:30, fiind reluată un sfert de oră mai târziu cu depoziţia lui Vlad Alexandru Cosma. Instanţa a dispus ca preşedintele CJ Prahova Mircea Cosma să fie audiat la termenul următor. La sfârşitul şedinţei, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor măsurile luate împotriva lui Răzvan Alexe şi Daniel Adrian Alixandrescu, arestaţi la domiciliu. DNA a solicitat menţinerea măsurilor pentru ambii inculpaţi, Alixandrescu a pus concluzii în sensul înlocuirii, solicitând control judiciar, iar Alexe şi avocatul său au afirmat că sunt de acord cu propunerea DNA de menţinere în arest la domiciliu. Completul a rămas în pronunţare pe măsuri şi a dat termen 12 noiembrie 2014 pentru continuarea fondului cauzei.