Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Apa va fi cea mai mare problema in Egipt!" Zilele trecute, când l-am intervievat pe Boutros Boutros-Ghali, în exclusivitate pentru revista Q Magazine, aveam încă proaspătă în memorie lectura ultimei sale cărţi, “Entre le Nil et Jerusalem" - apărută în Franţa. Cronica diplomatului egiptean conţine însemnări personale de la moartea preşedintelui Sadate din octombrie 1981 până la alegerea sa ca secretar general al Naţiunilor Unite, în ianuarie 1992.
Mi s-a conturat portretul unui diplomat care a urmărit de-a lungul întregii sale cariere cauza ţărilor arabe şi care a văzut în Ierusalim un loc sfânt pentru acestea. În câteva pagini, Boutros-Ghali evoca întâlnirile sale cu preşedintele Ion Iliescu şi suportul pe care ţara noastră i l-a acordat pentru a fi ales în cea mai înaltă demnitate internaţională la care a ajuns vreodată un arab.
Singurul meu regret jurnalistic este acela că nici din această carte şi nici din interviul pe care l-am realizat nu am reuşit să obţin o radiografie a greşelilor făcute de Hosni Mubarak.
I-am acordat însă clemenţa interlocutorului meu, înţelegând că este aproape imposibil să critici un regim pe care l-ai reprezentat ca ministru al Afacerilor Externe, ca deputat numit direct de Mubarak şi chiar ca secretar general al ONU, fără să-ţi alături propriile greşeli. Ori diplomaţia tocmai asta te învaţă: să-ţi cosmetizezi erorile şi să nu spui adevărurile crude.
Boutros-Ghali admite continuitatea politicii de la Sadate la Mubarak, dar atrage atenţia asupra manierii diferite de diplomaţie pe care cei doi au dus-o. În timp ce primul era un temerar, gata să joace până la limită, Mubarak era prudent şi refuza să-şi expună ţara la decizii riscante.
Când l-am întrebat pe fostul secretar general al ONU care au fost greşelile comise de Hosni Mubarak, a evitat răspunsul. Desigur, aş fi putut să insist, însă când un diplomat nu vrea să-ţi răspundă, insistenţa nu va avea rezultatul scontat. Mai ales după ce acesta a scris negru pe alb c-a avut privilegiul de-a servi “doi mari oameni de stat", Sadate şi Mubarak.
“Sunt recunoscător primului pentru încrederea pe care mi-a acordat-o când mi-a cerut să-l însoţesc la Ierusalim, la fel cum îi sunt recunoscător preşedintelui Mubarak pentru cea pe care mi-a acordat-o de-a lungul unui deceniu de diplomaţie şi pentru suportul său pentru a deveni secretar general al ONU", scrie Boutros-Ghali. Însă, dincolo de a-l judeca pe acest mare diplomat al timpurilor noastre, cred că trebuie să ţinem cont de forţa care l-a guvernat întotdeauna, indiferent de preşedintele ţării sale, pasiunea imensă pe care a nutrit-o pentru ţara sa, “care m-a ajutat să depăşesc vicisitudinile a zece ani de diplomaţie şi să mă achit de responsabilităţile mele pentru principalele obiective ale politicii externe egiptene: susţinerea poporului palestinian, menţinerea raporturilor de normalizare cu Israelul în ciuda agresiunilor sale, integrarea Sudanului în ciuda conflictului său cu Sudul, prezenţa egipteană în Africa şi suportul adus în cea de-a doua etapă a decolonizării, reluarea relaţiilor diplomatice cu ţările arabe, raporturile post coloniale cu lumea occidentală". Boutros Boutros-Ghali continuă să fie şi astăzi, în noul context al schimbării de regim de la Cairo, o voce a poporului egiptean şi a politicii sale în lume. În interviul pe care mi l-a acordat, am convenit să ne focusăm asupra actualei situaţii a Egiptului, lăsând alte teme pentru discuţii viitoare. (Floriana Jucan)
Citește pe Antena3.ro
Cititi interviul pe www.qmagazine.ro
