x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşti - Arenă de 50 milioane euro

Bucureşti - Arenă de 50 milioane euro

07 Apr 2008   •   00:00

Un complex multifuncţional cu o capacitate de 16.000 de locuri ar putea fi realizat din fondurile Muncipalităţii în zona Tineretului.



Un complex multifuncţional cu o capacitate de 16.000 de locuri ar putea fi realizat din fondurile Muncipalităţii în zona Tineretului.

Proiectul "Arena Bucureştilor", estimat la 51 milioane de euro, a fost iniţiat în anul 2006 de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) şi trebuia realizat în parteneriat public-privat. Pînă în prezent au avut loc cinci licitaţii pentru concesionarea proiectului pe o perioadă de 49 de ani, însă toate au fost anulate din lipsă de oferte. Primarul Capitalei, Adriean Videanu, a anunţat sîmbătă că licitaţia va fi reluată, însă oficialii instituţiei iau în calcul şi o a doua variantă, respectiv alocarea de fonduri din bugetul Municipalităţii. "Este a cincea oară cînd va trebui să reluăm licitaţia. Trebuie să respectăm legea. Probabil vom lua decizia să construim arena multifuncţională nu în parteneriat public-privat, ci pe banii Municipalităţii, dat fiind că aceasta este cea de-a cincea tentativă eşuată din acest punct de vedere", a explicat Adriean Videanu.


FĂRĂ HOTELURI. Edilul a adăugat că "sensibilitatea subiectului" vine din faptul că unii investitori au solicitat ca proiectul să includă şi construcţia unor active hoteliere, ceea ce oficalii PMB au refuzat. "În marea lor majoritate ofertanţii voiau pe lîngă arenă şi o serie întreagă de facilităţi, cum ar fi un hotel, în Parcul Tineretului, lucru inacceptabil pentru Municipalitate", a spus primarul Capitalei. Construcţia va avea o capacitate dublă faţă de Sala Polivalentă din Bucreşti şi va permite remodelarea spaţiului interior în funcţie de eveniment. Sala va putea găzdui competiţii de handbal, volei, tenis, dar şi de sporturi pe gheaţă sau concerte de muzică. Unul dintre evenimentele importante care ar putea fi organizate în Arena Bucureştilor este Campionatul Mondial de handbal din anul 2011.

×
Subiecte în articol: observator