Bucurestenii vor scoate in aceasta iarna mai multi bani din buzunar pentru achitarea facturii la apa calda si caldura.
Astfel, cei care locuiesc in garsoniere vor avea lunar cheltuieli de cel putin 100 de lei noi doar pentru apa calda si caldura furnizate de RADET in sezonul rece, facturile depasind 200 de lei in cazul locatarilor din apartamentele cu trei si patru camere. Cheltuielile platite in luna noiembrie pentru consumul de agent termic vor fi de 170,2 lei (1.702.800 lei vechi) pentru un apartament de patru camere, fata de 1.419.000 lei vechi cat a fost in aceeasi perioada a anului trecut. Bucurestenii care stau in apartamente cu trei camere ar putea plati, in noiembrie, 133,8 lei, adica 1.338.375 lei vechi, fata de 1.115.520 de lei anul trecut, iar cei care locuiesc in doua camere vor scoate din buzunar 105,5 lei (1.055.650 lei vechi), fata de 879.872 lei vechi pentru aceeasi perioada a anului trecut. Factura pentru consumul de agent termic in cazul unei garsoniere va fi, in decembrie, de 69,1 lei (691.225 lei vechi), fata de 576.128 lei vechi in 2004.