x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest în Piața Victoriei: Sute de oameni s-au strâns vineri seară în fața Guvernului

Protest în Piața Victoriei: Sute de oameni s-au strâns vineri seară în fața Guvernului

de Redacția Jurnalul    |    19 Iun 2026   •   21:05
Protest în Piața Victoriei: Sute de oameni s-au strâns vineri seară în fața Guvernului
Victor Stroe/Câteva sute de persoane protestează în Piața Victoriei

Câteva sute de persoane protestează vineri seară în Piața Victoriei, la o manifestație organizată de mai multe ONG-uri.

Participanții la manifestație spun că vor justiție și nu corupție. Aceștia susțin că „România e sub asediu”.

Protestul a fost anunțat de mai multe organizații neguvernamentale, sub denumirea „E nevoie să apărăm democrația”.

Jandarmeria îi îndeamnă pe protestatari să respecte indicațiile forțelor de ordine prezente la fața locului. Instituția a cerut participanților să se dezică de orice persoane care ar putea încălca legea.

Jandarmeria a precizat că orice persoană care ar îndemna la încălcarea legii trebuie semnalată imediat forțelor de ordine.

Protestul fusese anunțat de organizațiile civice „Rezistența”, „Corupția ucide”, „Inițiativa România” și „Asociația MEA”, într-o postare publicată pe Facebook. „România e sub asediu! Când tot sistemul se luptă din răsputeri să nu se schimbe nimic este timpul să ieșim iar în stradă”, au scris organizatorii în descrierea evenimentului.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bucuresti protest Piaţa Victoriei