x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Buşteni-Valea Doftanei, primul drum construit în Prahova după '89

Buşteni-Valea Doftanei, primul drum construit în Prahova după '89

10 Aug 2013   •   15:40
 Buşteni-Valea Doftanei, primul drum construit în Prahova după '89

Autorităţile prahovene vor deschide circulaţiei publice, în această lună, primul drum construit în judeţ după 1989. Tronsonul rutier, care are 18 kilometri, va lega staţiunea Buşteni de Valea Doftanei, fiind construit din fonduri private, în condiţiile în care pentru acest drum nu s-au alocat bani publici.

Drumul pleacă din zona Zamora, din apropierea Castelului Cantacuzino, din staţiunea Buşteni, traversează munţii Baiului şi ajunge la Valea Doftanei. Din Valea Doftanei se poate ajunge în municipiul Câmpina şi apoi spre Ploieşti şi Bucureşti, tronsonul putând fi astfel folosit ca variantă ocolitoare în cazul în care traficul este extrem de aglomerat pe DN 1, pe Valea Prahovei.



×