x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Mediului înăsprește pedepsele: Tăierea fără aviz a arborilor din orașe, pedepsită penal

Ministerul Mediului înăsprește pedepsele: Tăierea fără aviz a arborilor din orașe, pedepsită penal

de Redacția Jurnalul    |    22 Apr 2026   •   14:15
Ministerul Mediului înăsprește pedepsele: Tăierea fără aviz a arborilor din orașe, pedepsită penal
Sursa foto: Buzoianu pune capăt tăierilor abuzive

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a trimis spre avizare un proiect de ordonanță de urgență prin care distrugerea spațiilor verzi mari ar urma să devină infracțiune.

Ministra Mediului, Diana Buzoianu a anunțat miercuri dimineață, pe Facebook, că a trimis spre avizare interministerială un proiect de Ordonanță de Urgență care incriminează tăierea abuzivă a arborilor din spațiile verzi din orașe.

Buzoianu a declarat că inițiativa vizează situațiile în care sunt afectate suprafețe mari de vegetație. Ea a propus ca astfel de fapte să fie încadrate drept infracțiuni.

„Am trimis la avizare la celelalte ministere proiectul de Ordonanță de Urgență care face din distrugerea sau tăierea arborilor, chiar și din intravilan, chiar și din proprietate privată, infracțiune, dacă sunt distruse spații verzi mai mari de un hectar!”, a transmis Diana Buzoianu.

Aceasta a făcut referire la cazurile recente care au stârnit o serie de reacții publice.

„Pe scurt: ce s-a întâmplat în parcul IOR, dacă se mai repetă și în alte parcuri, să fie sancționat cu închisoarea!”, a precizat ministra Mediului.

„Orașele noastre și-așa au prea puține spații verzi. Haideți să nu le mai lăsăm pradă mafiei imobiliare”, a mai spus aceasta.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: buzoianu spatii verzi
Parteneri