x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul RAFO – Iacubov achitat

Cazul RAFO – Iacubov achitat

de Miruna Pasa Petru    |    12 Mai 2008   •   00:00

Omul de afaceri Corneliu Iacubov şi ceilalţi trei inculpaţi în dosarul RAFO, Toader Găurean, Marin Marin şi Liliana Luchian au fost achitaţi de Tribunalul Bucureşti, după un proces care a durat  mai bine de doi ani.

Cei patru au fost găsiţi nevinovaţi de asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni, spălare de bani  şi abuz în serviciu. În cazul primelor două  acuzaţii aduse de procurori, judecătorii au considerat că faptele nu există , iar în cazul celei de a treia, instanţa a stabilit că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Hotărîrea de astăzi poate fi atacată cu apel.

×
Subiecte în articol: observator