x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce planuri are ministerul Educației pentru liceenii cu rezultate slabe la Bacalaureat

Ce planuri are ministerul Educației pentru liceenii cu rezultate slabe la Bacalaureat

15 Apr 2015   •   12:30
Ce planuri are ministerul Educației pentru liceenii cu rezultate slabe la Bacalaureat
Ministerul Educaţiei vrea să reducă abandonul şcolar prin oferirea de granturi. Programul "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate", ajutor care va fi acordat cel mult patru ani vrea să îi încurajeze pe tinerii români, în special pe cei din liceele cu rezultate slabe la bacalaureat să facă o facultate.
 
Ministerul Educaţiei a supus azi dezbaterii publice proiectul de Hotărâre privind aprobarea Programului Naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate", care ar urma să se defăşoare pe o perioadă de şapte ani, începând cu septembrie 2015, informează Antena3. Beneficiarii vor fi elevii din liceele cu rezultate scăzute la examenele de bacalaureat şi studenţii din primii ani de facultate. Finanţarea va fi asigurată de la bugetul Ministerului Educaţiei.

Ministerul urmăreşte reducerea ratei de abandon şcolar în anii terminali ai învaţământului liceal la 3,5%, creşterea ratei de participare şi de promovabilitate la examenul de bacalaureat la 59% în liceele cu performanţe slabe, creşterea ratei de înscriere în învăţământul superior şi reducerea abandonul şcolar în primul an de facultate.
 
Granturile vor fi acordate în baza unor criterii de eligibilitate care urmează să fie stabilite prin ordin al ministrului Educaţiei, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern, la fel ca şi cuantumul sprijinului şi metodologia de implementare.
 
Părăsirea timpurie a şcolii este definită ca procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani care au finalizat cel puţin nivelul secundar inferior - echivalentul clasei a opta - şi care nu mai urmează nicio altă formă de şcolarizare sau formare profesională. În condiţiile în care ?inta UE este de 10%, România şi-a propus să atingă până în 2020 o valoare a părăsirii timpurii a şcolii de 11,3%, plecând de la 17,3% în 2013, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
 
 
 

×