x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ceață în două județe și aglomerație la intrările în Capitală, luni dimineață

Ceață în două județe și aglomerație la intrările în Capitală, luni dimineață

de Redacția Jurnalul    |    24 Mar 2025   •   07:38
Ceață în două județe și aglomerație la intrările în Capitală, luni dimineață

Ceața reduce vizibilitatea în trafic pe mai multe artere rutiere din județele Constanța și Suceava, luni, informează Centrul Infotrafic. Nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui accident sau a condițiilor meteo nefavorabile.

„La nivel național, traficul rutier se desfășoară în general pe un carosabil uscat, excepție făcând județele Cluj, Satu Mare, Sălaj, Suceava și Vrancea, unde sunt semnalate precipitații sub formă de ploaie, carosabilul fiind parțial umed”, transmite sursa citată.

Pe autostrăzile adiacente capitalei, A 0, A 1, A 2 și A 3, se circulă în condiții normale, pe un carosabil uscat, fără probleme de vizibilitate.

Luni dimineață este semnalată aglomerație pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 București-Pitești, începând de la kilometrul 14, din zona localității Ciorogârla, județul Ilfov, iar pe DNCB (Centura Mun. București)) se circulă în condiții de aglomerație, în special pe raza localităților Bragadiru, Domnești și Pantelimon, județul Ilfov.

Traficul este intens și pe DN7 Chitila și DN 1A Mogoșoaia, pe sensul către Capitală.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ceaţă