x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Circulația cu metroul a fost reluată

Circulația cu metroul a fost reluată

26 Mar 2021   •   22:37
Circulația cu metroul a fost reluată

Ministerul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat că circulația cu metroul a fost reluată vineri seara.

„S-a reluat circulația cu metroul de vreo jumătate de oră. Sunt proceduri care trebuie puse în aplicare: punerea sub tensiune, apoi trebuie să meargă un tren gol ca să verifice că totul este în eegulă, de aceea a durat câteva ore, dar în acest moment s-a reluat”, a spus Cătălin Drulă, vineri seara, la Digi24.

Anterior, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, la finalul întâlnirii avute cu conducerea Metrorex și sindicaliștii, că de sâmbătă dimineața oamenii vor putea circula din nou cu metroul.

„De mâine dimineața, având în vedere că tehnic înțeleg că este nevoie de restabilirea circuitelor, se va relua circulația. Înțeleg că tehnic nu este posibil (în seara aceasta-n.r.). (...) Mâine dimineață oamenii vor circula cu metroul”, a spus Alin Stoica.

Bucureştiul a fost vineri paralizat de greva de la Metrou. Peste 250.000 de călători au rămas dimineaţă fără transport, după ce sindicaliştii din Metrorex au decis să facă un protest spontan.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: metrou