x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Circulaţia pe A1, redirecţionată din cauza lucrărilor de asfaltare

Circulaţia pe A1, redirecţionată din cauza lucrărilor de asfaltare

26 Mai 2017   •   10:53
Circulaţia pe A1, redirecţionată din cauza lucrărilor de asfaltare
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Autovehiculele vor fi redirecţionate pe banda a doua a autostrăzii A1, vineri, până în jurul orei 17,00, din cauza unor lucrări de asfaltare pe prima bandă, pe sensul de mers Piteşti - Bucureşti, între kilometrii 98+100 şi 97. 

Potrivit unui comunicat al Centrului Infotrafic transmis AGERPRES, tot până la ora 17,00, pe acelaşi sens de mers, între kilometrii 58 şi 56, se execută lucrări de asfaltare pe banda a doua, iar maşinile vor fi redirecţionate pe benzile unu şi de urgenţă. 

"Le recomandăm conducătorilor auto să schimbe din timp banda de circulaţie, nu înainte de a se asigura şi semnaliza", se arată în comunicat. 

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: a1 circulaţie