x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Control - Excursia lui Videanu

Control - Excursia lui Videanu

de Monica C. Andrei    |    14 Sep 2005   •   00:00
Control - Excursia lui Videanu

Adriean Videanu, seful Capitalei, i-a scos pe primarii de sector in oras. Unii dintre ei au avut probleme cu vestimentatia, altii s-au plictisit si au plecat.

Toata floarea cea vestita a intregii administratii locale bucurestene s-a adunat, ieri la prima ora a diminetii, la o cafea care s-a continuat cu o excursie prin Capitala.

Rolul ghidului a fost jucat de primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, cel care a si organizat plimbarea. Era si de asteptat, mai ales ca Municipalitatea dispune de foarte multi bani pentru investitii iar acestea intarzie sa apara. Asa ca primarii au fost chemati sa prezinte proiecte de modernizare a orasului. Si cum o campanie de imagine era binevenita, mai ales ca sunt inca bucuresteni care nici macar nu stiu cine este primarul general, au fost chemati si ziaristii. Constructia de pasaje, atat subterane, cat si supraterane, o reorientare a traficului, transformarea unor zone in parcuri de distractii au fost proiectele recitate de primari. Multe dintre ele nici n-au fost puse pe hartie, dar cu ajutorul mainilor, edilii au reusit sa le descrie.

PRIMUL POPAS. "Delegatia" s-a oprit intai in Sectorul 1 unde va fi construit un pasaj subteran la intersectia Strazii Ficusului cu Soseaua Bucuresti - Ploiesti. "Nu va mai exista stop in zona, asta pentru a permite o circulatie fluenta dinspre Otopeni spre oras. Acum discutam cum sa facem cat mai repede aceasta chestiune", a spus primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. In schimb, problema spatiului verde din zona Padurii Baneasa a fost un subiect inteles diferit de edili. In timp ce Andrei Chiliman voia sa pastreze zona verde, Videanu punea pe primul plan banii, mizand pe sedii de afaceri care vor fi sursa de venituri la Primaria Capitalei.

Apoi a urmat Sectorul 2, unde in primavara vor incepe lucrarile la doua pasaje supraterane. "Prima strapungere, Colentina - Soseaua Pantelimon. Va face legatura intre DN 2 si DN 3, practic va fi eliberat tot centrul orasului", a spus Neculai Ontanu. Al doilea va fi pasajul suprateran, care va fi tot in aceeasi zona, dar va trece peste calea ferata.

NUNTA. Dupa ce au vizitat doua sectoare, edilii s-au mai imprietenit, s-au legat chiar cumetrii. Interesantul primar Liviu Negoita, asa cum s-a autodefinit, si-a ales nasul. Nimeni altul decat Adriean Videanu. Asa ca pe 28 octombrie vom juca la nunta. Odata nunta stabilita, am ajuns si in Sectorul finului, mai exact in Parcul Al. I. Cuza, unde marul discordiei a fost o fantana, botezata de Videanu drept "Fontana di Negoita", dupa celebra "Fontana di Trevi" din Roma. Arhitectii de la Municipalitate l-au criticat pe edilul Sectorului 3 ca a amplasat fantana exact in spatele statuii domnitorului Al. I. Cuza. "Nu trebuie sa avem doar initiative gospodaresti", a vociferat un arhitect. Reprosurile nu prea i-au convenit lui Negoita, asa ca am plecat repede mai departe. Ne-am oprit in Sectorul 4, la Lacul Vacaresti. "Aici voi face cel mai mare parc de distractii din Europa", a promis primarul general. Pana una alta trebuie rezolvata problema juridica a terenului.

N-a fost ratat nici Cimitirul Bellu unde se va face un pasaj subteran. s-a fofilat. In Sectorul 5 n-am mai fost, pentru ca Marian Vanghelie s-a plictisit si a plecat. Nu de alta dar era stingher printre ceilalti edili. Videanu ne-a asigurat insa ca spiritul lui a ramas in interiorul grupului. Ultimul pe lista a fost Sectorul 6, unde se va moderniza intersectia de la Razoare, aflata in imediata apropiere a restaurantului Golden Blitz.

ACCIDENTE
Primarii au mers in excursie cu un microbuz. Urcatul si coboratul din acesta la fiecare popas i-a cam incurcat. Iar micile accidente n-au intarziat sa apara. Lui Adrian Inimaroiu, seful Sectorului 4, i s-au rupt pantalonii la spate. Nici Videanu n-a scapat, cureaua de la pantaloni i-a cam facut sicanii, o bucatica din acesta dezlipindu-se. Efortul nu a putut fi suportat nici de Cristian Poteras, edilul Sectorului 6, care a transpirat tot timpul. Nu stim de ce, din cauza caldurii sau a problemelor pe care le are cu Piata Crangasi?

×
Subiecte în articol: observator videanu