x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CSM acuză trustul Intact de campanie "agresivă" privind ancheta în cazul lui Sorin Alexandrescu

CSM acuză trustul Intact de campanie "agresivă" privind ancheta în cazul lui Sorin Alexandrescu

07 Iun 2013   •   14:46
CSM acuză trustul Intact de campanie "agresivă" privind ancheta în cazul lui Sorin Alexandrescu

Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat vineri Inspecţia Judiciară pentru verificări în legătură cu posibila încălcare a independenţei justiţiei ca urmare a declanşării campaniei de presă a postului de televiziune Antena 3 privind procedura penală în cazul lui Sorin Alexandrescu.

"Conducerea CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei, ca urmare a declanşării, începând cu data de 30 mai, de către trustul Intact, în special prin intermediul emisiunilor postului de televiziune Antena 3, a unei campanii susţinute, agresive şi cu depăşirea oricăror reglementări şi standarde în materia libertăţii de exprimare, împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar, precum şi împotriva unor magistraţi, în legătură cu activităţile desfăşurate în cadrul procedurii penale privind persoana inculpatului Sorin Alexandrescu", se arată într-un comunicat al CSM.

În document se precizează că sesizarea Inspecţiei Judiciare vizează, în special, discursul moderatorilor şi al unora dintre invitaţii emisiunilor postului Antena 3, care, în calitate de formatori şi vectori de opinie, "au depăşit limitele de disciplină a discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului"

×