x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CSM îi bate obrazul lui Vadim Tudor

CSM îi bate obrazul lui Vadim Tudor

de Violeta Fotache    |    01 Mar 2011   •   20:20

“Consiliul Superior al Magistraturii a luat cunoştinţă de declaraţiile denigratoare ale domnului Corneliu Vadim Tudor (...) referitoare la persoana doamnei Daniela Anton, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Apreciem că o astfel de atitudine, prin care se promovează un discurs mediatic injurios şi jignitor, manifestată de o persoană cu o înaltă funcţie publică (în cazul de faţă europarlamentar) este de natură să aducă grave atingeri independenţei justiţiei”, a comunicat astă-seară Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) printr-un mesaj postat pe site-ul institutiei.

Membrii CSM îi sugerează europarlamentarului C. V. Tudor să adopte o conduită rezervată şi să-şi modereze discursul, astfel încât să asigure “atât un echilibru la nivelul emoţiei publice cât şi independenţa şi buna funcţionarea a justiţiei”.

Reacţia forului suprem al magistraturii vine după ce luni, Vadim Tudor ieşind de la întâlnirea cu anchetatorii săi, a declarat că avocatul său, Mariana Ştefan, a trimis la CSM şi la Senat o înregistrare din care reiese că procurorul care-l anchetează ştie că este nevinovat de acuzaţiile care i se aduc în cazul evacuării sediului partidului din strada Emil Zola, dar continuă ancheta “în mod abuziv” făcând “remarci politice”. Vadim a precizat că va depune o “cerere de recuzare” a procurorului Daniela Anton, pe care o acuză de abuz în serviciu şi cercetare abuzivă. La rândul său, avocata Mariana Ştefan a precizat că înregistrarea a făcut-o din proprie iniţiativă, cu telefonul mobil şi că a trimis înregistrrările la CSM, la Senat şi la şeful anchetatoarei, procurorul Marius Iacob. Avocata a pus suspiciune asupra imparţialităţii anchetei, precizând că toate probele cerute de clientul său în apărare ar fi fost respinse “pe bandă rulantă”, deşi “s-ar fi impus a fi admise pentru aflarea adevărului”. Reamintim că Vadim Tudor este cercetat pentru ultraj şi nerespectarea unor hotărâri judecătoreşti. Încă de la începutul scandalului, Vadim Tudor s-a autocatalogat ca victimă politică a “regimului Băsescu”, el aducând şi un “mărţişor” , o pereche de cătuşe despre care a spus că le va dărui şefului statului.

×
Subiecte în articol: vadim senat CSM daniela anton mariana stefan