x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cu mama la psiholog

Cu mama la psiholog

10 Apr 2009   •   00:00

Ai un copil hiperkinetic, pe care nici o educatoare nu vrea să-l primească la grădiniţă, ai luat o notă mică şi nu ştii cum să-ţi anunţi părinţii severi, prietenul te presează să faci sex, deşi nu eşti decât în clasa a VI-a, sau poate eşti un "tocilar" invizibil pe care nu-l observă nimeni în clasă.

Puteţi scrie tot ce vreţi, fără să vă fie frică sau jenă, fie că sunteţi elevi, părinţi sau profesori, pe e-mail: scoala@jurnalul.ro sau la adresa Piaţa Presei Libere nr. 1, corp D, etaj 8, Sector 1, Bucureşti. Consilierii şcolari vor oferi soluţii pentru problemele voastre în pagina de Şcoală.

"Cum să-mi învăţ copilul să numere? El este la grădiniţă în grupa mijlocie, dar educatoarea m-a anunţat că lucrurile acestea se învaţă abia în grupa pregătitoare".

"Vârsta de 4-5 ani, care corespunde perioadei preşcolare, este una a progreselor remarcabile pe plan psihologic. 

În acest sens, activităţile matematice, concepute ca o succesiune de situaţii de învăţare, se realizează prin exerciţii, prin rezolvarea de probleme simple ce folosesc obiecte care se găsesc în imediata apropiere a copilului.

La această vârstă, copilul poate înţelege conceptul de număr, dacă i se aduc în faţă materiale deja cunoscute - mulţimi de creioane, cuburi colorate, figuri geometrice, bile. Prin diferite sarcini de învăţare, lucrând cu materialul concret, copilul va putea realiza corespondenţa unu la unu, pentru a arăta că un şir este mai mare sau mai mic, iar mai apoi va putea pune în corespondenţă cifra cu mulţimea care are acelaşi număr de obiecte.

Profesor consilier şcolar Iuliana Tomescu, de la Şcoala nr. 128 din Bucureşti

×
Subiecte în articol: scoala