x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum au ajuns Tandareii regi la Barcelona

Cum au ajuns Tandareii regi la Barcelona

de Valentin Zaschievici    |    21 Apr 2006   •   00:00
Cum au ajuns Tandareii regi la Barcelona

In Spania se formeaza treptat o pu-ternica minoritate venita din Roma-nia. Ziaristii spanioli au venit sa vada la fata locului de unde au plecat "turistii" din Tandarei, care au de-venit faimosi la Barcelona. Nu doar prin cantece si des-cantece, ci si prin iuteala de mana.

ANCHETA
Opinia publica spaniola e cu ochii pe noi. In fond, cel putin 600.000 de romani traiesc si muncesc in peninsula. O noua minoritate nationala se constituie pe teritoriul iberic, cu toate plusurile si minusurile ce deriva din asta. La inceputul acestui an, o operatiune politieneasca de anvergura, "Braila 2006", s-a soldat cu identificarea a peste 200 de infractori romani ce operau pe teritoriul spaniol. Orasele mari - Madrid, Barcelona, Sevilla - s-au "imbogatit" in ultimii ani cu o fauna pe cat de vizibila, pe atat de daunatoare: cersetori, prostituate, smenari, pacalici cu alba-neagra. Tara cu diversitate etno-culturala, guvernanta de toleranta si de respect fata de drepturile omului, Spania nu poate inchide totusi ochii in fata evidentei. Sute de mii de romani s-au integrat perfect, aducand bunastare pentru ei si pentru tara gazda. Cateva mii de infractori si oameni fara capatai, de nationalitate romana, le strica bunul renume. Acesti paraziti sunt, in proportie covarsitoare, de origine rroma. Observand ca 90% din cersetorii si hotii de buzunare care misuna pe strazile Barcelonei sunt tigani din Tandarei, prestigiosul cotidian El Periodico de Catalluna a trimis in Romania un corespondent cu misiunea de a dezlega misterul acestui orasel. Antonio Baquero e un jurnalist experimentat, cu palmares de corespondent de razboi in Irak, Kosovo, Bosnia-Hertegovina. Reporterii si colaboratorii Jurnalului National l-au insotit in periplul sau prin tara pe colegul lor spaniol, dornic sa afle de ce toti tiganii din Barcelona vin din Tandarei. Va redam povestea publicata in El Periodico de Catalluna. (Valentin Zaschievici)

Autoritatile romane sustin ca permisivitatea legislatiei spaniole in ceea ce priveste delictele minore constituie un avantaj pentru cetatenii romani de etnie rroma, specializati in cersetorie si escrocherie. La data de 22 martie, in Badalona, ofiterii spanioli au anihilat o astfel de banda. Pe de alta parte, ONG-urile rromilor din Romania cer ca in Spania sa nu se incrimineze comunitatea de rromi romani si amintesc ca marea majoritate a imigrantilor lucreaza in constructii si in agricultura.

VIATA FARA ACTE. Majoritatea rromilor din Romania, rezidenti in Catalunia, provine din Tandarei, un oras din sud-estul Romaniei. "Cand se intorc in tara din voiajul iberic, rromii spun ca prefera Spania, pentru ca aici este usor de trait fara acte si pentru ca legea este mai permisiva. Si mai spun ca politia din Spania este blanda cu ei cand ii retine", marturiseste un politist din Tandarei. El compara atitudinea autoritatilor spaniole cu a celor britanice: "Daca e retinut un roman care a comis o ilegalitate e repatriat. In fiecare an primim zeci de persoane expulzate din Marea Britanie. Din Spania insa n-am primit pana acum nici unul".

La Bucuresti, unul dintre sefii Brigazii de combatere a Crimei Organizate ne spune ca rromii din Romania merg pe premisa ca in Spania pot comite mai multe delicte minore si pot scapa fara a fi inchisi sau repatriati. "Rromii profita din plin de sistemul legislativ spaniol, care este evoluat", continua comisarul, confirmandu-ne ca ei comit in Spania cam aceleasi infractiuni ca si in Romania. Presa din judetul Ialomita, acolo unde se afla comuna Tandarei, a dezvaluit ca sefii unor clanuri locale se ocupau cu traficul de carne vie si cu cersetoria in Europa Occidentala. Un ziar a acuzat un bulibasa ca a racolat 19 minori pe care i-a trimis la cersit in tari europene, printre care si Spania. Cel mai mare aflux al rromilor din Romania catre Spania s-a produs in 2002. Chiar daca exodul s-a mai astamparat, traficul e inca intens. "Cei care si-au legalizat sederea in Spania se intorc pentru a-si lua cu ei si rubedeniile", afirma unul dintre ofiterii de politie din Tandarei.

CONFLICT INTRE CLANURI. O functionara de la serviciul de pasapoarte din Ialomita ne confirma ca rromii din acest oras au ca destinatie, in cea mai mare parte, Barcelona. "Rromii din Tandarei pleaca spre Barcelona si cei din Barbulesti, la Paris", povesteste functionara.

Responsabilul Biroului pentru Straini adauga: "Atunci cand un clan de rromi «pune stapanire pe un teritoriu», celelalte clanuri nu se mai pot instala acolo. Ei incearca sa nu intre in competitie unii cu altii". Potrivit jurnalistilor locali, in Tandarei exista un clan specializat in emigrari pentru Barcelona. De asemenea, ei amintesc de un conflict intre un clan de rromi din Tandarei si unul din Amara. Cei din Tandarei au fost obligati sa plece din Spania in Irlanda.

Margareta Matache, directoarea Centrului de Studii Romane pentru Interventie Sociala, este de parere ca ideea potrivit careia romanii emigreaza in Spania doar pentru a cersi si pentru a comite infractiuni este gresita: "Investigatiile noastre asupra rromilor care au emigrat in Belgia arata ca rromii care cersesc si cei care spala parbrize sau curata masini sunt mai vizibili decat cei care lucreaza in constructii sau in agricultura".

Rromii din comuna Tandarei, situata intr-o zona rurala izolata, vad in emigrarea in Catalunia singurul mod de a iesi din saracie. Inainte de a pleca in calatorie, multi dintre ei nu cunosteau numele capitalei catalane.

SUNT IN TANDAREI. Priviri suspicioase ma tintesc. Dintr-o data, in mijlocul unei lumi populate de fete neincrezatoare, cuvantul "Barcelona" isi face efectul, ca si cum ar fi vorba de un "abracadabra" rostit de un vrajitor, fraze in castiliana capata viata din toate partile. "Eu locuiesc in Barcelona", spune Florin, un tanar care declanseaza o reactie in lant. "Eu in Getafe" spune altul. "Eu vin din Valencia", striga Litasol, un flacau sprinten, imbracat in haine de rapper si care, pentru a-si demonstra afinitatile hispanice, imi arata un lant dolofan de aur cu o figurina ce reproduce Stadionul Mestalla.

Aici, pe Strada Libertatii, in inima Strachinei, cartierul tiganesc din Tandarei, castiliana este a doua limba. De pe acele strazi prafuite au plecat cei mai multi dintre romanii de etnie rroma care s-au instalat in Spania, mai ales in Badalona si Barcelona. Orasul traieste un exod rrom.

"Din cei aproximativ 6.000 de tigani care locuiau aici au plecat aproape 3.000", declara un politist din Tandarei. Aceasta localitate rurala cu 15.000 de locuitori are cea mai mare rata de somaj din Romania, desi nu se afla printre zonele cu o populatie rroma foarte mare.

Rromii din Strachina au plecat in lume pentru motive foarte clare. "Aici nu avem din care sa facem bani", afirma Florin. "Am castigat afara niste bani si m-am intors sa-mi aranjez casa", comenteaza in timp ce arata noul gard de lemn ce inconjoara casa traditionala. Case ca ale lui sunt de-o parte si de alta a strazii. In jurul lor, copii pe jumatate goi se joaca cu gainile, de parca gripa aviara n-ar exista.

Cei trei copii ai lui Florin ies din casa in strada pentru a se alatura multimii puradeilor ce par sa vina de peste tot. "Avem multi copii aici si numai daca emigram putem sa-i hranim". "Fata mea cea mica s-a nascut in Spitalul Sant Pau", comenteaza mandru.

INMULTIREA NEAMULUI. Avrica, un alt localnic, a fost de asemenea in Spania. "Am fost intr-un centru de primire si apoi am dormit intr-o masina. Pentru ca nu ne-au dat hartii, a trebuit sa ne intoarcem. Cand vom putea ne vom reintoarce in Spania." Masina sa, un Opel rablagit cu numere de Valencia, ii confirma spusele. Langa Avrica, femeia sa rade si arata un "set de dinti" din aur. "Mergem pe al saselea", spune aratand burta de gravida. "Vrem sa avem zece copii." Majoritatea tiganilor din cartierul Strachina a trecut in ultimele luni la biserica penticostala. Florinel, pastorul bisericii de pe Strada Libertatii, lauda comportamentul celor care au plecat in Spania. "Ne ajuta foarte mult cu banii pe care ii trimit familiilor lor", explica in timp ce restul asculta atent vorbele sale. Daniel asigura: "De cand suntem penticostali nu mai bem, nu mai fumam si nici nu mai facem lucruri rele".

PASAPOARTE. Functionarii serviciului de pasapoarte din Slobozia, cel mai mare oras din regiune, cunosc bine atractia rromilor din Tandarei pentru Barcelona. "Vin aici pentru a-si procura pasapoarte si, cum nu stiu nimic despre Spania, ne argumenteaza spunandu-ne ca doresc sa plece spre Barchonela", afirma functionarii. Discutiile purtate de rromi in sala de asteptare de la Serviciul de pasapoarte intaresc afirmatiile functionarilor.

Prosperitatea rromilor care au trecut prin Spania este ravnita de semenii lor. Majoritatea foloseste banii castigati acolo pentru a-si imbunatati traiul precar. In orice caz, jumatate din casele vechi ale rromilor s-au transformat in vile cu trei etaje in care marmura de cea mai buna calitate inlocuieste lemnul traditional, semn ca acestia castiga bani frumosi in Spania.

In Tandarei, masinile de ultima generatie cu numar de Spania sunt la ordinea zilei. "Sunt rromi care, din banii castigati de ei impreuna cu familiile lor, castiga milioane in Spania, bani pe care apoi ii schimba in lei romanesti", semnala un jurnalist local. Acesta continua spunand ca "au masini de lux, isi construiesc case enorme si cumpara terenuri pentru cultivat". (Antonio Baquera)

MOTIVATIE
"N-am putut sa-mi rezolv cu actele si a trebuit sa ma intorc". "Te duci la Barcelona, muncesti, castigi bani si-ti ajuti familia. Este normal ca toti tinerii rromi vrem sa plecam. Unii muncesc in agricultura, altii in constructii, iar unii fac comert stradal". "Aici toti vorbim putina spaniola" - Daniel, tigan din Tandarei
×