x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum vom circula cu metroul după 15 mai

Cum vom circula cu metroul după 15 mai

12 Mai 2020   •   11:34
Cum vom circula cu metroul după 15 mai
Sursa foto: Victor Stroe

După relaxarea restricțiilor de circulație, începând cu data de 15 mai, personalul din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va asigura fluența la metrou pentru a nu se aglomera accesul în trenuri, după cum a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

„Cele 53 de staţii de metrou sunt deservite de 130 de accesuri. Staţiile cele mai aglomerate sunt cele din zona de Nord, Pipera, şi cele din Centru – Unirii, Victoriei. Am avut o colaborare foarte bună cu MAI. Am solicitat sprijin, iar domnul ministru Vela şi-a dat acordul să găsim împreună soluţii pentru a organiza accesul la metrou, astfel încât să nu avem acele aglomerări. Cu metroul, înainte de criză, circulau în jur de 600.000 – 700.000 de cetăţeni în fiecare zi. Încă programul de lucru este flexibil în majoritatea situaţiilor. În intervalele foarte aglomerate, vom avea, pe lângă personalul nostru de pază, sprijinul angajaţilor MAI pentru a asigura o fluenţă la metrou şi pentru a păstra distanţa la gurile de acces, pentru a nu aglomera nepermis de mult accesul în trenurile Metrorex”, a precizat demnitarul, la Realitatea Plus.

Pasagerii vor trebui să păstreze o distanță de minimum un metru. Bode a mai explicat că vor fi luate în considerare și măsurile din alte state UE care au marcat locurile unde pot să stea oamenii. 

„Vom spune foarte clar că vrem să solicităm păstrarea acelei distanţe de un metru între călători. Am văzut anumite recomandări. Ne uităm ce se întâmplă în alte state membre unde erau marcate locurile cu un autocolant de o anumită culoare scaunele, respectiv locurile din tren erau marcate şi doar acolo puteau sta călătorii. Este un proces foarte complicat, dar nu imposibil. Nu exclud acest lucru, dar aş vrea să văd în primele zile după 15 mai cum se respectă regulile stabilite. Cu siguranţă pot fi ridicate anumite restricţii sau pot fi impuse restricţii noi în funcţie de cum evoluează acest mod de transport”.

Trenurile de metrou vor ajunge în stații la intervale de la două, la 12 minute. 

 

 

×
Subiecte în articol: metrou lucian bode