x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Darius Vâlcov, pus sub control judiciar în al treilea dosar

Darius Vâlcov, pus sub control judiciar în al treilea dosar

16 Noi 2015   •   13:05
Darius Vâlcov, pus sub control judiciar în al treilea dosar

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Darius Vâlcov, la data faptelor primar al municipiului Slatina, respectiv senator, într-un al treilea dosar.

El este acuzat de luare de mită (două infracţiuni) şi trafic de influenţă.

Măsura controlului judiciar a fost dispusă de procurorii anticorupţie începând de luni, 16 noiembrie, şi până la data de 14 ianuarie 2016.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, în perioada noiembrie - decembrie 2012, Vâlcov, în calitate de primar, a pretins un procent de aproximativ 10 - 15% din sumele încasate de societatea unui om de afaceri (denunţător în cauză) de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior.

DNA precizează că acesta, în perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013, a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, peste 2,1 milioane lei, astfel încât denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.

"Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor pentru izolarea termică a faţadelor a 131 de blocuri din Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA. În aceeaşi manieră a procedat inculpatul şi în cazul unui alt contract încheiat de instituţia publică pe care o reprezenta cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al oraşului Slatina, preţul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA", se spune în comunicat.

Procurorii susţin că, în iunie 2012, Vâlcov a pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, un procent de 10% din valoarea contractului, pentru semnarea respectivului act de către autoritatea contractantă şi efectuarea la timp a plăţilor, iar, ulterior, a primit prin intermediul unor persoane 450.000 lei.

În 23 iulie 2014, între SC Compania de Apă Olt SA şi aceeaşi firmă s-a încheiat un contract de lucrări având ca obiect "Continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în aglomerările Potcoava şi Scorniceşti", preţul licitat contractat fiind de 17 milioane lei fără TVA.

"Ulterior, la 27 august 2014, înainte de data emiterii primei facturi către SC Compania de Apă Olt SA, administratorul firmei respective a fost contactat de o persoană din cercul de apropiaţi ai inculpatului Vâlcov, care i-a comunicat că acesta din urmă îi pretinde 10% din valoarea contractului respectiv, pentru "a interveni la conducerea companiei în vederea efectuării la timp a plăţilor aferente contractului", lucru cu care omul de afaceri a fost de acord. Suma de 1.700.000 lei (echivalentul unui procent de 10%), pretinsă, urma să îi fie remisă inculpatului după primirea de către societate a unui "avans mai mare pentru lucrările efectuate", el urmând să depună diligenţele necesare în acest sens", au reţinut anchetatorii.

Ulterior, au constatat procurorii, în septembrie şi decembrie 2014, fostul ministru al Finanţelor a primit, în două tranşe, de la omul de afaceri, tot prin intermediari, suma pretinsă iniţial.

DNA menţionează că suma totală primită de Vâlcov în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la aproape 4,3 milioane lei.

În cauză, procurorii anticorupţie au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri (piese de mobilier folosite la amenajarea hotelului pe care inculpatul îl deţine în Slatina) şi asupra unei sume de bani existente în contul unei societăţi pe care Vâlcov o controla prin interpuşi.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Darius Vâlcov trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

"Inculpatului Darius Vâlcov i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive", subliniază DNA.

×
Subiecte în articol: darius valcov dosare dosar