x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DELIR! Ambasadorul lui Băsescu vrea DESFIINȚAREA Curții Constituționale

DELIR! Ambasadorul lui Băsescu vrea DESFIINȚAREA Curții Constituționale

de Dan Constantin    |    05 Mar 2017   •   09:28
DELIR! Ambasadorul lui Băsescu vrea DESFIINȚAREA Curții Constituționale
Sursa foto: Agerpres

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ TREBUIE DESFIINȚATĂ! Mesajul imperativ este dezvoltat intr-un articol publicat pe platforma online ziare.com de un apropiat colaborator al lui Băsescu. Cătălin Avramescu a fost consilier prezidențial și apoi ambasador al României în Finlanda și Estonia. El este nemulțumit de deciziile Curții Constituționale  și susține cu vehemență desființarea instituției și reglarea conflictelor de interpretre a Constituției prin alte mijloace neprecizate. Atacul este focalizat pe Valer Dorneanu, presedintele CCR, și nu prezintă argumente raționale ci emană ura viscerală a autorului provocată de biografia judecătorului constituțional.

Avramescu este acum cadru didactic la Facultatea de Stiinte Politice a Universității București.

MANIFESTAȚIA DE PROTEST DE DUMINICĂ SEARA ARE CA ȚINTĂ ȘI DECIZIA CCR care a apreciat că DNA și-a depăsit atribuțiile anchetând Guvernul pentru OUG 13.

×