Potrivit anchetatorilor, a fost găsit şi trupul bărbatului, care se află într-o stare avansată de putrefacţie şi, din primele cercetări, nu prezintă urme de violenţă.
-----------------------------
Un cioban din comuna clujeană Mihai Viteazu a descoperit pe câmp un fragment dintr-un picior de om, iar poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
"Poliţia a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, de un bărbat de 64 ani din comuna Mihai Viteazu, despre faptul că în timp ce se afla cu turma de oi la păşunat pe un deal de pe raza comunei Mihai Viteazu, a găsit un fragment dintr-un membru inferior, de natură umană. La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare complexă formată din lucrători de investigaţii criminale şi criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi medic legist din cadrul I.M.L. Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, fiind desfăşurate activităţi specifice de investigare. De asemenea, poliţiştii au efectuat căutări în zona adiacentă locului unde a fost găsit fragmentul de corp uman, fără a fi găsite alte elemente. Căutările au fost reluate în această dimineaţă, cu sprijinul jandarmilor şi vânătorilor", se menţionează într-un comunicat transmis joi de IPJ Cluj.
Potrivit poliţiştilor clujeni, fragmentul de corp uman va fi supus unei expertize medico-legale.
Citește pe Antena3.ro