x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA vrea să îşi ia maşini noi

DNA vrea să îşi ia maşini noi

de Monica Cosac    |    19 Apr 2017   •   14:25
DNA vrea să îşi ia maşini noi
Sursa foto: DIANA OROS

Mai multe instituţii ale statului au demarat o serie de licitaţii deschise pentru achiziţia de autoturisme, potrivit unor anunţuri publicate în SEAP, săptămâna trecută, în pragul sărbătorilor pascale. Potrivit unui anunţ din 13 aprilie, de exemplu, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) vrea să încheie un acord-cadru cu un singur agent economic, cu o durată de 10 luni, a cărui valoare estimată este de 1.300.000 lei, fără TVA. Cantităţile vizate de acordul-cadru sunt minimum 10 autoturisme - maximum 20. Practic, dacă vor fi achiziţionate doar 10 maşini, DNA va plăti pentru fiecare autoturism aproape 30.000 de euro fără TVA. Maşinile vor fi achiziţionate prin procedura de licitaţie deschisă, criteriul de atribuire a contractului fiind preţul cel mai scăzut, iar banii sunt de la bugetul de stat.

Şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vrea să cumpere, tot prin licitaţie deschisă, 24 de autoturisme de tip berlină, cu patru uşi, potrivit unui anunţ publicat în SEAP pe 7 aprilie. În acest caz, însă, valoarea estimată a contractului este de circa 990.000 lei, fără TVA. Şi în acest caz, principalele modalităţi de finanţare sunt reprezentate de bugetul de stat, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Jandarmeria Română a demarat, de asemenea, o licitaţie deschisă pentru achiziţia de autoturisme şi vrea să încheie cu maximum 10 agenţi economici un acord-cadru privind achiziţia unor autovehicule de ordine publică cu 8+1 locuri (minimum 10), autovehicule de 7+1 locuri cu două uşi laterale culisante (minimum 5 - maximum 10) şi a unor autobuze interurbane (minimum 1 - maximum 30). Durata acordului este de 24 de luni, iar valoarea este estimată la circa 10 milioane de euro (45.798.319,8 lei) fără TVA, se arată într-un anunţ publicat pe SEAP în 12 aprilie. (M.C.)

×
Subiecte în articol: dna