x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi militari români, răniţi în Afganistan

Doi militari români, răniţi în Afganistan

06 Mai 2019   •   10:44
Doi militari români, răniţi în Afganistan

Doi militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", care se află în misiune în Afganistan, au fost răniţi luni, în jurul orei 2,35, ora României, în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar, informează Ministerul Apărării Naţionale.

Conform sursei citate, pe timpul executării misiunii, maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii s-a răsturnat.

Cauzele evenimentului sunt în curs de cercetare de către o comisie constituită la nivelul unităţii.

Celor doi militari - caporalul clasa a III-a Laurenţiu Bogatu şi fruntaşul Ionuţ Burlacu - li s-a acordat primul ajutor şi au fost evacuaţi la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar. Starea lor de sănătate este stabilă, caporalul Bogatu fiind deja externat şi s-a întors în campul românesc, unde rămâne sub supravegherea echipei medicale a detaşamentului, precizează MApN.

Conducerea MApN este informată în permanenţă despre situaţie şi urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a militarilor. AGERPRES

×
Subiecte în articol: afganistan