x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în literatura mondială! A murit la vârsta de 52 de ani în urma unui cancer

Doliu în literatura mondială! A murit la vârsta de 52 de ani în urma unui cancer

08 Ian 2020   •   09:03
Doliu în literatura mondială! A murit la vârsta de 52 de ani în urma unui cancer

Scriitoarea americană Elizabeth Wurtzel, autoarea "Prozac Nation", o carte de referinţă despre depresia cronică, a murit marţi la vârsta de 52 de ani în urma unui cancer, potrivit publicaţiei americane New York Times, citată de AFP.

Contactată de AFP, agenţia literară care o reprezintă pe Elizabeth Wurtzel nu a reuşit să confirme informaţiile oferite publicaţiei New York Times de către scriitorul David Samuels, prietenul autoarei.

Scriitoarea anunţase public în 2015 că suferă de cancer la sân şi a scris deseori despre evoluţia bolii şi despre tratamentele urmate, în special pe contul său de Twitter.

Absolventă a universităţilor Harvard şi Yale, jurnalistă, critică şi autoare, Elizabeth Wurtzel a devenit celebră după publicarea în 1994 a cărţii "Prozac Nation", o autobiografie care detaliază depresia de care a suferit în copilărie, adolescenţă şi în timpul vieţii adulte.

Cartea a contribuit la naşterea unui gen literar încă embrionar şi a alimentat dezbaterea despre bolile mintale, un subiect încă în mare măsură tabu la acea vreme.

"Prozac Nation" a fost ecranizat în 2001 de Erik Skjoldbjaerg, având-o în rolul principal pe actriţa americană Christina Ricci.

Cartea vorbeşte şi despre Prozac, un popular antidepresiv comercializat în Statele Unite în 1988 şi prescris de atunci la zeci de milioane de pacienţi.

Cu ajutorul terapiei medicamentoase, Elizabeth Wurtzel povesteşte că a reuşit să atenueze efectele depresiei sale.

"Voi lupta mereu, într-un fel sau altul, împotriva depresiei", a explicat ea, în 2009, într-un interviu acordat blogului New York University (NYU).

Elizabeth Wurtzel a publicat şi "More, Now, Again" (2002), o carte în care vorbeşte despre dependenţa sa de droguri şi despre curele de dezintoxicare urmate, precum şi "Bitch" (1998), o serie de eseuri despre femei celebre.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Elizabeth Wurtzel