Începând din 10 martie, vor fi derulate controale în toate spitalele din ţară, atât în unităţile publice, cât şi în cele private, a anunţat ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu. Noutatea este că acestea vor fi făcute „încrucişat”, adică de specialiştii DSP din alte judeţe
În urma imensului scandal provocat de moartea a trei dintre copiii din Argeș, diag-nosticaţi cu sindrom hemolitic-uremic (SHU), ministrul Sănătăţii le-a cerut Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) mai multă responsabili-tate în desfășurarea acti-vităţii, având în vedere că DSP Argeș a aflat din presă de aceste cazuri. „Ultimul eveniment din Argeș ne-a arătat că un întreg lanţ de informaţii nu a funcţionat. Vă atrag atenţia că neraportarea sau neatenţia poate costa vieţi, care nu mai pot fi aduse înapoi”, a spus, ieri, Patriciu Achi-maș-Cadariu, adăugând că descentralizarea spitalelor „nu înseamnă să ne abandonăm paci-enţii în locuri unde nu pot primi tratament adecvat”.
Potrivit ministrului Sănătăţii, între 10 și 25 martie vor fi făcute controale încrucișate în toate unităţile medicale cu paturi din ţară. Altfel spus, speci-aliștii DSP-urilor din două judeţe vor controla spitalele din al treilea judeţ, pentru ca rezultatele anchetelor să fie cât mai obiective.
Pe lângă aceste anchete, oficialii din Sănătate iau în calcul și instituirea unor registre speciale în care toate spitalele, fie publice sau private, să înregistreze aceste cazuri de boli transmisibile, dar și situaţiile neobișnuite, precum și complicaţiile care apar în tratamentul unor pacienţi, “astfel încât directorii de DSP să meargă proactivi, săptămânal, și să poată verifica ei înșiși aceste registre”, pe lângă ra- portarea care se face de către reprezentanţii uni-tăţilor medicale.
Tot ieri, medicii de la Spitalul „Marie Curie” au spus că toţi cei șapte bebeluși din Argeș, aduși la Bucu-rești în urmă cu două săptămâni, au o evoluţie bună. Inclusiv micuţul care rămâne internat pe secţia de Terapie Intensivă se simte ceva mai bine, chiar dacă nu a început până acum să mănânce normal, fiind alimentat prin sondă nasogastrică.
„Directorul Direcției de Asistență Medicală se va deplasa la întâlniri în șapte centre - București, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Târgu Mureș și Constanța - cu directorii de Direcție Sanitară, pentru a avea o discuție direct cu ei. Pregătim cu mare atenție aceste controale încrucișate”, a precizat ministrul Achimaș-Cadariu.