Deşi a recunoscut că nu este fan al muzicii de jazz, Elena Udrea a fost prezentă la Festivalul de Jazz de la Garana, cu scopul de a estima potenţialul evenimentului de a atrage turiştii străini.
Îmbracata sport, fără tocuri, purtând un tricou imprimat cu logo-ul festivalul de la Garana, Elena Udrea a promis organizatorilor sprijinul său pentru ediţia de anul viitor a festivalului.
Concertul de sâmbătă seara din cadrul Festvalului de Jazz Gărâna, desfăşurat la Poiana Lupului (judeţul Caraş-Severin), a început în jurul orei 19.00. Elena Udrea a sosit în jurul orei 22.30, în timpul concertului trupei John Abercrombie Group, însoţită de oficialităţi locale şi de organizatori ai evenimentului.
La sosirea delegaţiei, cei aproximativ 3.000 de spectatori prezenţi au fluierat şi huiduit îndelung. Fără să facă vreun comentariu, ministrul s-a îndreptat, prin faţa publicului, către zona VIP, unde a stat aproximativ o oră. John Abercrombie a întrebat publicul, în engleză, ce s-a întâmplat, iar inginerul său de sunet i-a explicat. După ce a primit explicaţia, Abercrombie le-a spus spectatorilor, râzând, că trupa va continua să cânte indiferent ce s-ar întâmpla.
După o oră, Elena Udrea a fost condusă de organizatori spre o ieşire laterală, însă spectatorii au observat-o şi au început din nou să huiduie.
Demnitarul susţine că reacţia publicului, justificată, a fost determinată de faptul că, la sosire, ea a trecut, împreună cu delegaţia, prin faţa spectatorilor spre zona amenajată de organizatori. Udrea apreciază că publicul a reacţionat pentru că a fost deranjat în timpul concertului, menţionând însă că, din cauza întunericului, spectatorii nu au avut cum să distingă cine sunt persoanele care trec prin dreptul scenei în timpul spectacolului.
Potrivit organizatorului Festivalului de Jazz Gărâna, Marius Giura, huiduielile publicului la venirea Elenei Udrea ar fi putut fi cauzate de faptul că aceasta a intrat în zona VIP prin faţa scenei, iar, la plecare, fluierăturile ar fi putut fi o "manifestare de entuziasm" din partea spectatorilor faţă de concertul susţinut de Abercrombie.
"Dintr-un motiv care ţine de felul în care era organizat publicul, Elena Udrea nu a putut intra în zona rezervată decât prin faţa scenei. Probabil că asta a deranjat publicul. Iar la plecare, e greu de spus dacă publicul a fluierat-o pe ea sau era doar o manifestare de entuziasm faţă de concertul care tocmai se încheiase", a concluzionat Giura.
A treisprezecea ediţie a Festivalului de Jazz Gărâna a început vineri, în Poiana Lupului din satul Gărâna, aflat la câţiva kilometri de Reşiţa. Printre invitaţii ediţiei din acest an au fost John Abercrombie Group, Bega Blues Band, trupa fostului chitarist al formaţiei Phoenix, Bela Kamocsa, şi Ulrich Drechsler-Fortune Cookie, cea mai bine vândută trupă de jazz din Austria.
newstimisoara.ro