x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator „Eroica”, pentru supravieţuitorii din Colectiv

„Eroica”, pentru supravieţuitorii din Colectiv

de Cristian Anton    |    02 Noi 2016   •   09:08
„Eroica”, pentru supravieţuitorii din Colectiv
Sursa foto: DIANA OROS

Universitatea Națională de Muzică București și Fundația Calea Victoriei organizează un concert caritabil în beneficiul supravieţuitorilor incendiului din Club Colectiv: „Eroica - Beethoven”. Evenimentul are loc azi, 2 noiembrie, de la ora 18.30, la Universitatea Națională de Muzică.

La un an de la tragedia Colectiv, inimoşii muzicieni de la Symphactory Orchestra, cea mai tânără orchestră din România, vin din nou în ajutorul tinerilor care au avut atunci de suferit. Dirijorul Tiberiu Soare şi muzicienii de la Symphactory Orchestra vor interpreta Simfonia a III-a, "Eroica", de Ludwig van Beethoven. Alături de artişti va fi fotograful Miluță Flueraș. Potrivit organizatorilor, donaţia minimă recomandată este de 50 de lei. Astfel, se poate ajunge la o sumă semnificativă prin acest concert, care presupune efortul pro bono a numeroşi muzicieni şi oameni implicaţi în organizare, sumă care să-i ajute cu adevărat pe tinerii care încă se confruntă cu urmările tragediei din Colectiv. Donaţiile se vor depune, înainte de începerea concertului, în urna transparentă, sigilată, ce va fi preluată de reprezentanţii Fundaţiei Estuar, una dintre organizaţiile care se ocupă de cazul Colectiv. Accesul în sală se va face în ordinea sosirii, în limita locurilor disponibile. Pentru a putea gestiona locurile la acest concert, cei doritori se pot înscrie şi în cursul zilei de azi, pe adresa contact@victoriei.ro. „Ne vedem în 2 noiembrie la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti să demonstrăm că împreună, cu ajutorul muzicii şi a muzicienilor, putem fi generoşi şi putem să îi ajutăm pe cei care au supravieţuit evenimentului nefericit din Colectiv, care continua să lupte, să spere, să se bucure de viaţă”, anunţă organizatorii.  

×