x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea: Nu vom fi îngenuncheaţi, ne vom lupta pentru proiectele noastre, astfel încât ele să aibă finanţare

Firea: Nu vom fi îngenuncheaţi, ne vom lupta pentru proiectele noastre, astfel încât ele să aibă finanţare

05 Feb 2019   •   23:12
Firea: Nu vom fi îngenuncheaţi, ne vom lupta pentru proiectele noastre, astfel încât ele să aibă finanţare

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marţi că municipalitatea nu va fi "îngenuncheată", chiar dacă i s-a tăiat o sumă mare din buget şi că se va lupta ca proiectele sale să aibă finanţare.

"Împreună cu Direcţia juridică, am identificat deja legile în vigoare care au fost încălcate prin această distribuţie, făcându-se excepţie doar pentru municipiul Bucureşti, prin legea bugetului de stat, ceea ce este o încălcare a legislaţiei. În perioada următoare vom transmite atât către Ministerul Finanţelor, Guvern, preşedintele Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor, la comisiile parlamentare de buget-finanţe; dacă punctul de vedere nu va fi luat în considerare, precum şi argumentele juridice şi economice, iar acest proiect de buget va fi adoptat (...) în forma actuală, fiind, practic, primul buget de faliment al Capitalei propus după '89, ne vom îndrepta şi mai departe şi cu siguranţă ne vom găsi dreptatea. (...) Nu vom fi îngenuncheaţi, chiar dacă ni s-a tăiat o sumă atât de mare, ne vom lupta pentru proiectele noastre, astfel încât ele să aibă finanţare şi în cazul în care o soluţie juridică nu va fi foarte apropiată, adică anul acesta, vom găsi căile legale şi financiare pentru ca aceste proiecte să nu se oprească", a spus Firea.

Ea a transmis părerea de rău că nu a fost respectat principiul consultării publice. "Impozitul pe venit e colectat la nivelul municipiului Bucureşti, autoritatea locală trebuie să fie consultată şi în legătură cu repartiţia acestor sume, câtă vreme avem atribuţii care derivă din lege şi de asemenea există legi care prevăd expres finanţarea responsabilităţilor pe care le are o unitate administrativ-teritorială. (...) Nu am fost consultaţi, nu am fost invitată nici anul trecut, pe 4 noiembrie, în biroul domnului Dragnea, când s-au stabilit la nivel politic aceste cifre, nu am fost invitată nici de către domnul ministru de Finanţe la o întâlnire pentru a discuta (...). Ne-am trezit în presă cu o foaie semnată de câţiva domni primari de sectoare, care nu are nicio valoare juridică, dimpotrivă. Dacă unii jurişti ar studia-o, probabil că ar putea interpreta acea foaie semnată (...) ca o presiune făcută la nivelul Ministerului Finanţelor de către domnii primari de sectoare care nu s-au asociat conform legii în nicio structură asociativă", a afirmat Firea.

Primarul general a menţionat că dacă bugetul rămâne în actuala formă, se va face o analiză internă pentru a vedea care sunt priorităţile şi să se demareze totuşi acele proiecte, se va decide dacă se va renunţa la unele proiecte sau dacă se vor etapiza.

"Vreau să vă prezint câteva dintre proiectele cele mai importante care trebuie să fie finanţate anul acesta. Din ce bani, vom vedea sau în ce măsură vom etapiza aceste plăţi: transport subvenţie bilet călătorie pentru întreaga Capitală - 315 milioane de euro, plata a 400 de autobuze euro 6 - 100 de milioane de euro, subvenţia apă caldă şi căldură - 245 de milioane de euro, achiziţie ELCEN - 230 milioane de euro, sumă ce ar trebui să fie plătită de Primăria Capitalei către ANAF pentru a prelua creanţa (...), reabilitare blocuri cu bulină - 80 de milioane de euro, aparatură medicală - 100 de milioane de euro, asistenţă socială - 75 de milioane de euro, achiziţii locuinţe pentru medici - 45 de milioane de euro doar prima etapă, urmează şi cealaltă etapă, chiar şi mai consistentă, pentru că, aşa cum ştiţi, am achiziţionat 177 de locuinţe pentru medici, urmează peste 400 dintr-un total de 600", a precizat Firea.

Potrivit acesteia, municipalitatea are mai multe lucrări mari de infrastructură: Penetraţie Splaiul Independenţei-Ciurel - 50 de milioane de euro, Prelungirea Ghencea-Domneşti - 35 de milioane, Pasaj rutier Doamna Ghica - 15 milioane de euro, două pasaje rutiere - Petricani şi Andronache - 25 de milioane de euro, două reţele medicale - 55 de milioane de euro, relocare spitale - 45 de milioane de euro.

"E primul guvern din istoria postdecembristă care taie o sumă atât de mare, semnificativă de la bucureşteni, culmea, în mesaje publice şi în comunicare publică minţind prin reprezentanţi că banii vor fi mai mulţi (...). Vor fi mai puţini şi mai prost şi discreţionar repartizaţi", a adăugat Firea. AGERPRES

×
Subiecte în articol: gabriela firea buget guvern bucuresti