x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Florentin Pandele s-a prezentat la DNA

Florentin Pandele s-a prezentat la DNA

de Veronica Micu    |    02 Feb 2009   •   00:00
Florentin Pandele s-a prezentat la DNA

Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, s-a prezentat, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), el spunând că a dat o declaraţie de martor "despre un domn". Pandele a refuzat să dea alte detalii jurnaliştilor despre prezenţa sa la DNA, informează Mediafax.



În rechizitoriul prin care primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii decembrie 2008, pentru fals intelectual, se arată că acesta mai este cercetat, într-un alt dosar, în legătură cu modul în care a emis o autorizaţie de construcţie pentru un imobil de opt etaje aparţinându-i lui Teia Sponte. Potrivit rechizitoriului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), din analiza registrului de autorizaţii de construire şi a registrului de certificate de urbanism pe 2007 a Primăriei Voluntari au fost revocate două autorizaţii. Una dintre acestea este autorizaţia de construcţie nr. 122 din 8 mai 2007, pentru un imobil de opt etaje amplasat pe un teren de 999,98 metri pătraţi, situat în oraşului Voluntari, al cărei beneficiar este Teia Sponte. În urma analizării documentaţiei care a stat la baza autorizaţiei de construire nr. 122 au fost găsite ilegalităţi comise de funcţionarii Primăriei Voluntari. Mai precis, procurorii arată în rechizitoriu că autorizaţia 122 a avut la bază Hotărârea Consiliului Local numărul 24/2007, "urmare a unei propuneri venite din partea Primăriei Voluntari, decisă cu încălcarea dispoziţiilor legale".

Posibile infracţiuni de corupţie
Procurorii mai arată că ulterior, în 4 iulie 2007, Primăria Voluntari a revocat autorizaţia de construire 122 din 8 mai 2007 pentru imobilul lui Teia Sponte, "deşi ar fi trebuit să ceară anularea acesteia, printr-o acţiune în constatare, instanţei de contencios administrativ", potrivit legilor în vigoare. Anchetatorii precizează în documentul citat că Teia Sponte este „unul dintre subordonaţii pe linie de afaceri ai numitului Gigi Becali, acesta din urmă aflându-se în relaţii apropiate de prietenie cu primarul Florentin Pandele”. Astfel, potrivit procurorilor, "din analiza documentaţiei ce a stat la baza revocării autorizaţiei 122 din 08.05.2007 au rezultat suspiciuni de posibile infracţiuni de corupţie şi fals intelectual comise de funcţionarii de la Primăria Voluntari". În 23 decembrie 2008, primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, alături de arhitectul şef şi secretarul general al primăriei, a fost trimis în judecată pentru fals, în legătură cu modul de obţinere a autorizaţiilor de construire a ansamblului rezidenţial de locuinţe Athos.Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Florentin Costel Pandele - primar PSD al oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, pentru fals intelectual în formă continuată; Cristian Iosif Moscu - arhitect şef al Direcţiei Urbanism din cadrul Primăriei Voluntari, acuzat de fals intelectual în formă continuată; Carmen Nicoleta Şerban - secretar general al Primăriei Voluntari, acuzată de fals intelectual în formă continuată; Yilmaz Oguz - acuzat de cumpărare de influenţă şi uz de fals, în formă continuată; Liliana Filip - director general la SC Real Construction Companies Group SA, acuzată de complicitate la cumpărare de influenţă şi uz de fals în formă continuată; Gheorghe Florea, pentru trafic de influenţă. Potrivit rechizitoriului, în 25 septembrie 2007, Florentin Pandele, împreună cu Carmen Şerban şi Cristian Moscu, a eliberat, în fals, autorizaţia de construire pentru ansamblul rezidenţial Athos, confirmând în mod nereal în conţinutul acestui act administrativ că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege.

Fals în documente

Cu toate că, în aceeaşi zi, emitenţii actului au revocat acest act administrativ (modalitate neprevăzută de lege), el a intrat totuşi în posesia inculpaţilor Yilmaz Oguz şi Liliana Filip, care au demarat lucrările de construire imediat, în octombrie 2007. Astfel, au încheiat circa 60 de antecontracte de vânzare cumpărare pentru apartamente din ansamblul rezidenţial Athos, încasând aproximativ cinci milioane de euro. Pentru ca Yilmaz Oguz şi Liliana Filip să poată obţine avizele ce lipseau la momentul emiterii autorizaţiei de construire, primarul Florentin Pandele, secretarul general şi arhitectul şef al instituţiei au emis în fals un nou document intitulat "anexă la certificatul de urbanism", omiţând să îl dateze şi să îl înregistreze. În perioada noiembrie-decembrie 2007, Yilmaz Oguz şi Liliana Filip au folosit acest nou înscris falsificat pentru a solicita avizul de mediu de la Agenţia de Mediu Bucureşti şi pentru a obţine avizarea Planului Urbanistic Zonal de către Consiliul Judeţean Ilfov. Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Yilmaz Oguz, Liliana Filip şi Gheorghe Florea, pentru ca instanţa să dispună confiscarea specială a sumei de 180.000 de euro. Acest proces va continua la Tribunalul Bucureşti în 23 februarie.

×