Florin Condurăţeanu: Cocoloaşele de hârtie ale îmblânzitorului de metafore.

Cand scrie despre meleagurile Brailei, sub vraja cuvintelor lui si baltile se misca mai tainic. Si Dunarea curge mai altfel. Cand Fanus sculpteaza in cuvinte, caci el nu le scrie, le sculpteaza, fosneste altfel vantul prin iarba, prin stufarisul baltilor, si iarba creste mai vanjos.

Iar pasarile plutesc cu mai mult mister pe fruntea adierilor de vant, iar soarele mangaie ca un indragostit fara ganduri carnale, ci doar cu alintarea in privire pentru iubita.
Fanus a fost unul dintre marii bijutieri ai cuvantului romanesc. Uneori l-a sedus metafora si i-a devenit rob patimas. Scria ca intr-un altar, cu piosenia credinciosului venit la preasfintita si atotputernica limba romana.

Era foarte sever cu fraza lui. Miga­lea mult la ea, pentru ca se inchina la cuvantul romanesc. In fiecare rand al scrisului, Fanus saruta pulpana vocalelor si imblanzea zalele coltu­roase ale consoanelor. Pana sa ajunga la forma care ii multumea sufletul, Fanus trecea prin zece-douazeci de ciorne. Rescria si macar pentru un sfert de fraza pe care il distila sa aiba duhul Romaniei.

Umbla chiar istorisirea despre o replica a unui ziarist plin de haz. Stia ca Fanus mototoleste si arunca langa biroul lui 15-20 de ciorne care nu il multumeau; si ziaristul, mare admirator al lui Fanus, i-a spus: "Maestre, va mai trebuie cocoloasele de hartie de langa birou? Ma lasati sa le culeg eu si sa scriu din ele vreo sase luni?".

Astazi, cand trebuie sa ne asezam in genunchi si sa varsam lacrima, fiindca s-a mai stins un geniu al neamului nostru, trebuie sa ne amintim ca vrajitorul metaforei, ca maestrul Fanus a fost pana in ultima clipa un mare patriot. Iubea duhul romanesc, iubea inzestrarea romanului, iubea pamantul asta si nu suporta cineva sa zgarie macar demnitatea roma­nea­s­ca, nu suporta sa curga nici macar o pi­catura de sange din mandria ro­ma­neasca. Nu avea niciodata comple­xul de inferioritate al rudei sarace veni­te la bogatanii Occidentului, cu pan­to­fii descaltati in hol si timiditatea de a inainta macar un pas in su­fra­ge­rie.

In fata nemtilor, a francezilor, a en­­glezilor, a rusilor, in fata unor dele­ga­­tii din tarile trufase, Fanus isi ridica maiestuos fruntea si vorba de roman.