x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator GCS: 1.311 paturi de ATI destinate pacienţilor COVID, doar 24 libere, niciunul în Capitală

GCS: 1.311 paturi de ATI destinate pacienţilor COVID, doar 24 libere, niciunul în Capitală

27 Sep 2021   •   15:46
GCS: 1.311 paturi de ATI destinate pacienţilor COVID, doar 24 libere, niciunul în Capitală
Sursa foto: Hepta

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat luni faptul că, la nivel naţional, există 1.311 paturi de terapie intensivă destinate pacienţilor care au COVID-19, în Capitală nefiind niciunul liber în prezent.

GCS afirmă că la nivel naţional sunt libere 24 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

"În data de 27 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.311 paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, 1.218 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. În Bucureşti sunt avizate de DSP 271 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. La nivel naţional sunt libere 24 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, iar în Bucureşti nu sunt paturi libere la acest moment", se arată într-un comunicat.

GCS afirmă că se lucrează pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

Conform GCS, situaţia paturilor ATI neocupate destinate pacienţilor COVID, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, este:

* Argeş -1;
* Bacău - 1;
* Brăila - 1;
* Braşov - 1;
* Constanţa - 8;
* Dolj - 4;
* Mureş - 1;
* Timiş - 2;
* Vrancea -5. 

×