Gică Popescu, inimă zdravănă de român

Sunt foarte multe ţări în lume în care atunci când pe un om oarecare îl întrebi pe stradă despre România el răspunde imediat: “Aha, Nadia, Ilie Năstase, Hagi, Mutu, Gică Popescu, Dan Petrescu. Păi cum să nu-i ştiu pe românii ăştia!”. Au smuls ropotele de aplauze ale stadioanelor. Au adunat medalii, nu una, ci veritabile salbe la gât. Au făcut să se cânte imnul României şi să se înalţe tricolorul la premierea unor mari campioni români. Nu trebuie uitate întâmplări frumoase din viaţa acestor modele de muncă, talent şi dăruire. Încă din primii ani de carieră, specialiştii Europei au văzut în Gică Popescu mănunchiul decisiv de calităţi ale fotbalistului modern. Ca atare, un club de anvergură ca Einhoven l-a achiziţionat de la Universitatea Craiova. Îmi povestea Gică Popescu că  în seara în care a coborât din avion la Einhoven a fost impresionat de numeroase reclame luminoase de pe clădiri care clipeau chiar din prima zi a sosirii lui “Well come, Gica”. În scurtă vreme, Gică Popescu a ajuns nu numai omul de bază la galonata echipă olandeză, dar şi răsfăţatul tribunelor. În acea perioadă la Einhoven juca şi Ronaldo, renumita vedetă braziliană. Şi când echipa ieşea la încălzire, tribunele scandau “Ronaldo! Gica!”. Ajunsese Gică Popescu în celebra echipă olandeză căpitan numărul 2. Şi antrenorul îl învestise chiar cu misiunea de sfătuitor al lui. A apărut însă un moment în care s-au cam răcit relaţiile lui Gică Popescu cu conducerea şi antrenorul clubului Einhoven. Gică Popescu era accidentat şi nu mai jucase de câteva etape în campionatul olandez. Însă naţionala avea de disputat un meci decisiv pentru calificarea la un turneu final. Gică Popescu şi-a anunţat şefii de la Einhoven că el se va prezenta la convocarea tricolorilor. S-au strâmbat antrenorul şi ceilalţi conducători ai clubului olandez: “În campionat nu joci pentru Einhoven, dar la meciul naţionalei României te duci”. Au început să creadă şefii olandezi că accidentarea lui Gică Popescu nu este atât de gravă. Şi, văzându-l neclintit în ideea de a se prezenta la convocarea lui Puiu Iordănescu, l-au supus unui test de o teribilă cruzime. Au pus un fundaş negru de 1,90 metri şi un pachet de muşchi să ţină contră la minge şi l-au obligat pe Gică Popescu să şuteze în mingea astfel blocată. Povesteşte şi acum cu spaimă Gică Popescu, sufletistul căpitan al naţionalei. “În acel moment mi-am dat seama că-mi joc cariera la ruletă. Dacă şutând mi se strica grav genunchiul, adio fotbal pentru mine. Am închis ochii şi am şutat în mingea blocată în namila de fundaş. Şi am avut noroc, genunchiul mi-a rezistat teribilei încercări. M-am dus la naţională cu dureri mari la genunchi, coboram scările ţopăind ca un cintezoi în piciorul sănătos fără să ating pământul cu piciorul accidentat. A venit seara meciului decisiv şi am jucat în naţionala României cu infiltraţii în genunchi. Naţionala noastră a mers la turneul final.” Gică Popescu a avut o carieră atât de strălucitoare, încât a ajuns căpitanul echipei Barcelona. Când Barcelona a câştigat Cupa Europei, cel care a ridicat primul trofeul UEFA şi a fost  felicitat de Regele Spaniei a fost românul nostru Gică Popescu, căpitanul celebrului club barcelonez. Totdeauna, Gică Popescu a declarat cu voce apăsată că el este un naţionalist  român. Putea să ducă o viaţă de huzur şi alint cu banii şi popularitatea sa fie în Spania, fie în Turcia. Dar s-a întors acasă şi a investit banii în firmele sale din ţară.