Becali a solicitat instanţei să i se întrerupă executarea pedepsei cu închisoarea pentru a se putea opera la o clinică privată din Bucureşti, fără pază, în condiţiile în care este încarcerat în regim deschis, menţionând, totodată, că ar dori să aibă familia alături de el la spital.
Omul de afaceri a spus că, dacă va fi eliberat, înainte de a merge la unitatea medicală doreşte să petreacă două-trei zile la o mănăstire şi că nu înţelege de ce este atâta "încrâncenare" cu privire la întreruperea pedepsei sale.
------------------------------------------
Gigi Becali ar putea afla marţi dacă va fi lăsat în libertate pentru trei luni, pentru a se opera la coloană.
Magistraţii de la Curtea de Apel Constanţa judecă astăzi recursul lui Gigi Becali la decizia tribunalului de a respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei. Judecătorul care a analizat cazul în primă instanţă este de părere că patronul Stelei poate fi supus unei intervenţii sub pază în orice spital din ţară, şi nu în străinătate cum cere Becali.
Gigi Becali se va prezenta din nou în faţa instanei din Constanţa, şi asta după ce apărătorii săi au făcut recurs la decizia Tribunalului Constanţa de a-i respinge cererea de eliberarea pe motive medicale.
Şi reprezentanţii comisiei pentru cercetarea abuzurilor vor dezbate sesizarea apărătorilor lui Becali privind tratamentul din penitenciar.
Citește pe Antena3.ro