x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul Antonescu - Condamnarea din ’46 rămîne valabilă

Guvernul Antonescu - Condamnarea din ’46 rămîne valabilă

de Miruna Pasa Petru    |    07 Mai 2008   •   00:00

Încercarea de achitare a membrilor Guvernului Antonescu, demarată de Şerban Alexianu, fiul fostului guvernator al Transnistriei, a eşuat ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.



Încercarea de achitare a membrilor Guvernului Antonescu, demarată de Şerban Alexianu, fiul fostului guvernator al Transnistriei, a eşuat ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Magistraţii au dat cîştig de cauză parchetului, care a cerut menţinerea condamnării membrilor Guvernului Antonescu, deşi a recunoscut caracterul politic al procesului din 1946. Procesul de revizuire deschis de urmaşul lui Gheorghe Alexianu a determinat iniţial o hotărîre favorabilă, pronunţată în 2006 de Curtea de Apel Bucureşti.
 Instanţa de fond hotărîse achitarea mareşalului Ion Antonescu, a lui Horia Sima – şeful Gărzii de Fier, şi a altor 19 membri al Guvernului pentru unele dintre crimele de război care duseseră la condamnarea la moarte a demnitarilor. Judecătorii consideraseră că membrii guvernului Antonescu sînt nevinovaţi de agresiunea româno-germană comisă împotriva URSS. Potrivit hotărîrii din 2006, Tribunalul Poporului nu cunoscuse prevederile Protocolului secret numărul 3 la Pactul Ribbentrop-Molotov. Instanţa supremă a înlăturat însă şi această achitare parţială, considerînd că încercarea lui Şerban Alexianu este nefondată.

×
Subiecte în articol: observator