Compozitorul Horia Moculescu a fost operat miercuri dimineaţă, de colecistită acută litiazică, starea acestuia după intervenţia chirurgicală fiind bună, a declarat profesorul Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie II de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Profesorul Beuran a declarat, conform Mediafax, că intervenţia a durat aproximativ 45 de minute, Horia Moculescu urmând a mai rămâne internat câteva zile, sub supraveghere medicală, a mai spus Beuran.
Compozitorul Horia Moculescu, în vârstă de 76 de ani, a fost internat în 12 ianuarie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în urma unor dureri abdominale puternice.
Citește pe Antena3.ro