x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Hunedoara - Tineri cercetaţi pentru sechestrarea unui bărbat

Hunedoara - Tineri cercetaţi pentru sechestrarea unui bărbat

15 Apr 2008   •   00:00

Doi tineri din localitatea hunedoreană Uricani din Valea Jiului sunt cercetaţi de poliţişti după ce au sechestrat un localnic într-o maşină şi l-au ameninţat, sugerându-i să depună plângeri împotriva unor angajaţi ai Poliţiei din oraş, transmite Mediafax. “Scena a fost observată de către mama tânărului, care a alertat poliţia, moment în care cei doi făptuitori au eliberat victima şi au încercat să fugă", a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Doi tineri din localitatea hunedoreană Uricani din Valea Jiului sunt cercetaţi de poliţişti după ce au sechestrat un localnic într-o maşină şi l-au ameninţat, sugerându-i să depună plângeri împotriva unor angajaţi ai Poliţiei din oraş, transmite Mediafax. “Scena a fost observată de către mama tânărului, care a alertat poliţia, moment în care cei doi făptuitori au eliberat victima şi au încercat să fugă", a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

 

 

Poliţiştii au stabilit că în urmă cu câteva zile aceiaşi tineri au mai încercat să intimedeze atât victima, cât şi pe mama acesteia, oferindu-le în schimb sume de bani, atât în lei, cât şi în euro.

 

 

Cei doi tineri sunt cercetaţi, în stare de libertate, pentru lipsire de libertate şi riscă între trei şi zece ani de închisoare.

           

 

 

Constanţa - Trenuri întârziate din cauza hoţilor de cupru

 

Mai multe trenuri de călători au ramas blocate pe traseu, luni noaptea, pe raza Regionalei CFR Constanţa, după ce persoane necunoscute au secţionat mai multe cabluri de cupru în gara din localitatea Valu lui Traian, garniturile acumulând întârzieri de până la 180 de minute. Hoţii nu au reuşit să fure cablurile, dar circulaţia feroviară în zonă a fost întreruptă la ora 00.55. Lucrătorii CFR au remediat defecţiunea complet abia marţi dimineaţă în jurul orei 08.00. În acest interval, patru trenuri de călători au avut întârzieri de până la trei ore.Poliţiştii au deschis o anchetă pentru identificarea persoanelor care au produs avaria.

           

 

 

Drum blocat la Cluj - Autocamioanele Bechtel distrug casele din Iara

Mai multe persoane din comuna clujeană Iara au blocat, marţi dimineaţă, Drumul Judeţean 107 M, nemulţumite că autocamioanele care lucrează la Autostrada Transilvania şi care trec prin localitatea lor le distrug drumurile şi casele, transmite Mediafax.

Oamenii s-au adunat în centrul comunei şi nu lasă să treacă autocamionele de la Bechtel, circulaţia fiind permisă autoturismelor. În aceste condiţii, pe marginea drumului s-au adunat zeci de autocamioane.

           

 

Primarul comunei Iara, Dorin Popa, prezent la protest, a declarat că oamenii sunt nemulţumiţi deoarece deşi a fost finalizat podul peste Arieş şi ar exista o rută care să ocolească localitatea lor, camioanele continuă să treacă prin comună, încălcând astfel un protocol semnat în luna martie. Autorităţile române au semnat, în luna martie, cu firma Bechtel, un protocol care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor pe durata construcţiei Tronsonului 2B al Autostrăzii Transilvania, stabilit în urma unor întâlniri cu toate instituţiile implicate în proiectul autostrăzii.

 

 

Vâlcea - Şase răniţi într-un accident rutier

 

Şase persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, marţi dimineaţă, pe DN 7, în localitatea vâlceană Milcoiu, circulaţia pe sensul Vâlcea-Piteşti fiind blocată pentru câteva ore, transmite Mediafax. Şoferul unui autoturism Audi care circula dinspre Râmnicu Vâlcea spre Piteşti a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat pe contrasens, ciocnindu-se cu un  Ford Fiesta, a declarat  purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vâlcea, subinspector Diana Smărăndoiu. În urma impactului au fost rănite şase persoane - cei doi şoferi şi patru pasageri din Audi.

×
Subiecte în articol: observator