x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iaşi: Un mort şi opt răniţi în urma unui accident care a avut loc pe E 85

Iaşi: Un mort şi opt răniţi în urma unui accident care a avut loc pe E 85

29 Iun 2019   •   15:01
Iaşi: Un mort şi opt răniţi în urma unui accident care a avut loc pe E 85

O femeie a murit, iar alte şapte persoane au fost transportate la spital după ce două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc pe E 85, în localitatea Mogoşeşti Siret, la intersecţia cu Hanul Ancuţei.

Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi a declarat pentru AGERPRES că în urma accidentului au fost nouă victime, dintre care patru copii. Una dintre victime, o femeie de 78 de ani, a decedat, alte şapte au fost transportate la spital. Una dintre victime a refuzat transportul la spital.

În cea mai gravă stare pare a fi un copil de 11 ani, el fiind transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Sf Maria din Iaşi. De asemenea, o femeie de 27 de ani, a fost transportată deja de un Echipaj de Prim Ajutor la Spitalul Municipal Paşcani.

La faţa locului au fost trimise şi echipaje de poliţie care efectuează cercetări pentru a afla condiţiile în care s-a produs accidentul.

"Se pare că şoferul unui autoturism înmatriculat în Neamţ nu a acordat prioritate la ieşirea de la Hanul Ancuţei şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În momentul impactului, primul autoturism s-a răsturnat. Din cauza impactului, o femeie, trei copii şi o bătrână au fost proiectaţi în afara autoturismului, conducătorul auto rămânând prins în interior. Din autoturismul lovit a fost scos şoferul, ceilalţi pasageri rămânând încarceraţi", a declarat Diana Iacob, de la Biroul de presă al IPJ Iaşi.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: iasi accident e85